Alertă la o autogară privată din zona Iosefin din Timişoara, unde trecătorii au descoperit un colet suspect. Deoarece coletul era greu, oamenii au sunat la 112 şi au solicitat intervenţia unei echipe de pirotehnicieni.
Turiştii timişoreni sunt invitaţi să petreacă o săptămână la munte în condiţii avantajoase.
Asociaţia Parudimos va organiza săptămâna viitoare un miting la Timişoara pentru a protesta faţă de repatrierea romilor din Franţa şi atitudinea statului român faţă de acestea. Romii se vor aduna la Prefectura Timiş pentru un protest paşnic, după care vor merge la Centrul Cultural Francez pentru a lăsa acolo o scrisoare pentru preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.
La sfârşit de săptămână, în localitatea Sânnicolau Mare din judeţul Timiş se sărbătoreşte „Ziua Ciocănitorii”, eveniment dedicat speciilor de păsări din aria protejată „Lunca Mureşului”. Pe lângă spectacolele programate de „Ziua Ciocănitorii”, timişenii sunt aşteptaţi la Sânnicolau pentru tradiţionalele manifestări prilejuite de „Zilele oraşului” – expoziţii, activităţi sportive, recitaluri de muzică populară şi concerte cu Xonia, Anna Lesko, Bere Gratis şi Hara.
În urma tragediei de la Maternitatea Giuleşti, în Timiş s-a desfăşurat, la finele lunii august un control al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” la toate cele 16 spitale care ţin de Ministerul Sănătăţii pentru a vedea modul în care sunt respectate normele PSI. Rezultatul controlului este şocant: peste 200 de deficienţe constatate, 12 avertismente şi cinci amenzi.
Mapamond
NASA a publicat primele imagini realizate de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) ale craterului format pe Lună după ce o treaptă superioară a unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX a lovit suprafața satelitului natural al Pământului pe 5 august. Noile fotografii le-au permis cercetătorilor să stabilească mai precis dimensiunile craterului și caracteristicile materialului lunar expulzat în urma impactului.
Ştiri din Timiș
În Piața Cetății nr. 28 din Ciacova a fost deschis OPHTACORE, primul punct de lucru al Centrului Oftalmologic Prof. Dr. Munteanu. Cabinetul oferă consultații și servicii medicale oftalmologice inclusiv în regim compensat sau gratuit, având contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se adresează atât copiilor, cât și adulților.
Ştiri din Timiș
Cozy Campus, un cămin privat amplasat în Campusul Universitar, își deschide porțile pentru studenții care caută mai multă intimitate și confort decât oferă, în mod obișnuit, cazarea studențească tradițională.
Femei în funcții-cheie
Rubrica „Femei în funcții-cheie” face trecerea de la Palatul Administrativ – unde am vorbit cu reprezentante ale genului feminin atât din Consiliul Județean, cât și din Prefectură – la sediul Primăriei Timișoara, mai precis în Consiliul Local Timișoara.
2
Utile
Miercuri, 19 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri vă puteți bucura de mai multe expoziții sau la un recital de orgă.
Ştiri din Timiș
Ilie Bolojan critică public decizia Curții Constituționale care ar putea duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz, vorbește despre „vendete politice” și avertizează asupra riscului ca România să piardă bani și credibilitate. În același timp, însă, în cadrul ședinței PNL Timiș de luni, chiar în ziua în care CCR a validat controversata prevedere din Legea integrității, liderul liberalilor le-a cerut colegilor din organizația județeană să înceapă să caute „cei mai buni candidați” pentru Primăria Timișoara.
4
Ştiri din Timiș
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, lansează un avertisment dur în contextul controverselor generate de modificările aduse Legii integrității și de efectele acestora asupra situației juridice a primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
2