Locuitorii Regiunii Vest sunt plini de iniţiativă, îşi doresc libertate, dar două treimi dintre aceştia consideră că veniturile obţinute sunt insuficiente sau acoperă doar strictul necesar vieţii. Acestea sunt rezultatele unui sondaj derulat de Agenţia de Dezvoltare Regională Vest care a avut ca temă studiul calităţii vieţii locuitorilor din regiune.
Festivalul Euroregional de Teatru Timişoara (TESZT) începe în 24 mai, de la ora 17:00 cu spectacolul ”Vremuri de pace”. Dedicată celebrării a 60 de ani de la înființarea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, ediția 2013 a evenimentului aduce pe scena din Piața Unirii muzicieni extraordinari, precum Lajkó Félix și orchestra sa, Boris Kovač și La Campanella, Harry Tavitian & Cserey Csaba.
Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a anunţat joi numele firmelor care au fost declarate câştigătoare la licitaţia de stabilire a constructorilor pentru cele trei loturi neatribuite din autostrada Lugoj – Deva. Normal, acum urmează etapele clasice ale contestaţiilor şi, eventualele probleme...
Ziua Europeană a Păsărilor va fi marcată în Timiș printr-o acțiune organizată de Agenția de Protecție a Mediului Timiș, la care vor participa elevi din comuna Orțișoara. Aceștia vor învăța cum să construiască un cuib de păsări și cum să protejeze viețuitoarele înaripate și mediul înconjurător
Un bucureștean a fost prins în flagrant de polițiști, în timp ce încerca să fure o bicicletă de pe strada Nicolae Titulescu din Timișoara. Bărbatul a fost dus în arestul poliției pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Eveniment
Un bărbat de 75 de ani a murit într-o saună din Timișoara. Nu prezenta urme de violență, iar polițiștii fac verificări pentru a stabili cauzele decesului.
Ştiri sportive
Doi sportivi ai Asociației Club Sportiv „Ambasadorii Speranței” din Timișoara au urcat pe podium la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic 2026. În cadrul categoriei „Sportivul Special Olympics al Anului”, Casian Munteanu, din Timișoara, a obținut locul I, iar Andrei Cupșa a fost desemnat câștigătorul locului al II-lea.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara anunță că următoarea reprezentație a spectacolului „Tschick. De ce am furat mașina” va fi accesibilizată pentru persoanele cu deficiențe de văz. Persoanele interesate sunt rugate să menționeze necesitatea acestui serviciu în momentul ridicării biletelor.
Eveniment
O femeie de 83 de ani din Sânnicolau Mare a fost jefuită în locuință de persoane necunoscute, care i-au furat bani și bijuterii. Poliția a deschis dosar pentru tâlhărie calificată.
Ştiri din Timiș
Uniunea Teatrală din România a anunțat astăzi cine sunt laureații Premiilor Senatului UNITER și lista nominalizărilor pentru Premiile Galei din acest an. Trei dintre nominalizări vizează actori și spectacole din Timișoara. Ioana Iacob (Teatrul German de Stat) și Sorin Leoveanu sunt nominalizați pentru cea mai bună interpretare a unui rol secundar. Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin a fost nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol de teatru de animație/teatru pentru copii, pentru spectacolul intitulat ”The window”.
Ştiri din Timiș
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara implementează proiectul „Orizont Digital: Creșterea nivelului de digitalizare”, finanțat prin PNRR, care vizează modernizarea infrastructurii IT, creșterea securității cibernetice, optimizarea fluxurilor medicale, dar și accesul în timp real la informațiile medicale cu ajutorul mai multor tablete.
Ştiri din Timiș
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană din Piața Mocioni a atras doi ofertanți, pentru un contract estimat la peste 55 de milioane de lei cu TVA. Proiectul, care vizează modernizarea a 26.000 mp din zonă, prevede trei ani pentru finalizarea lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Galeria Helios, spațiu al Primăriei Timișoara administrat până acum de Uniunea Artiștilor Plastici Timiș, va fi preluată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Decizia nu schimbă destinația culturală, iar artiștii își vor putea continua activitatea expozițională.