„Coruptibilitatea” fondurilor alocate politic au influenţat decisiv politica românească a ultimilor ani. Iar Guvernul Tăriceanu a fost cel mai bun specialist în acest domeniu, arată un studiu realizat de Expert Forum prezentat de Sorin Ioniţă, reprezentantul organizaţiei amintite.
În Timişoara există clădiri proprietate privată care stau părăsite de ani buni, ba chiar s-au transformat în depozite de gunoaie. Este şi cazul unui imobil situat pe strada Ion Mihalache, nu departe de sediul Poliţiei Locale, care a devenit un adevărat focar de infecţie, ne-au sesizat cititorii.
Antrenorul celor de la ACS Poli Timişoara speră să rezolve problema promovării încă din jocul din această etapă, programat joi, atunci când va juca la Baia Mare. Desigur, pentru ca această dorinţă să devină realitate este necesar ca bănăţenii să câştige, iar adversarii să se „împiedice”.
Doi suporteri ASU Politehnica Timișoara care au participat la meciul amical jucat între ASU Politehnica și OFK Kikinda au fost reținuți în cursul după-amiezii trecute de către autoritățile sârbe pentru pirotehnie. Cei doi și-au petrecut noaptea în arest și vor fi eliberați astăzi, după ce prietenii lor vor plăti amenda primită pentru introducerea de materiale pirotehnice pe stadion.
„16 ani în slujba Timişoarei” - aşa se numeşte volumul pe care îl va lansa, în 10 iunie, fostul primar al oraşului Gheorghe Ciuhandu. Cartea abordează, pe lângă o sinteză a celor patru mandate obţinute, şi problemele sensibile cu care s-a confruntat administraţia Ciuhandu.
Ştiri din Timiș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.
1
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.