Un biciclist a murit după ce a fost lovit de un autoturism Daewoo. Accidentul s-a petrecut lângă podul de pe bulevardul Iuliu Maniu din Timişoara.
Veste bună pentru fanii fotbalului timişorean. În acest moment sunt îndeplinite toate condiţiile pentru accederea celor de la ACS Poli Timişoara spre prima ligă sunt îndeplinite. Clubul a anunţat că a primit licenţa de joc pentru Liga 1.
Liceul cu Program Sportiv Banatul din Timișoara Banatul a aniversat astăzi 65 de ani de la înființare. Evenimentul a fost marcat prin momente festive, refacerea traseului istoric al liceului și meciuri demonstrative ale actualilor elevi.
Cititorii www.tion.ro au trimis o nouă serie de poze cu bizoni, prinși cu musca pe căciulă prin traficul din Timișoara. Printre aceștia se numără și oamenii legii, prinși că parchează pe trotuar sau pe mai multe locuri de parcare rezervate persoanelor cu handicap.
Polițiștii au amendat peste 1000 de șoferi în doar câteva zile. Este vorba despre bizonii care tratează cu indiferență legislația rutieră. Dintre aceștia 10 s-au ales și cu dosar penal, iar aproape 50 au rămas fără permisul de conducere. Oamenii legii anunță că astfel de controale vor avea loc și în acest sfârșit de săptămână.
Eveniment
Polițiștii și procurorii au prins un tânăr care, timp de peste un an, ar fi vândut droguri periculoase în Timișoara. A ajuns în arest după ce anchetatorii au ridicat droguri, comprimate ecstasy și echipamente pentru măsurat substanțe interzise.
Eveniment
Doi bărbați din Ciacova au fost trimiși în judecată după ce ar fi ucis un localnic în propria locuință și i-ar fi dat foc trupului. Ancheta procurorilor s-a încheiat.
Ştiri din Timiș
Produci delicii locale sau orice obiect artizanal din domeniul gastronomiei? Banatul urmează să fie reprezentat la nivel european la o competiție europeană, World Food Gift Challenge 2026, iar Visit Timiș lansează preselecția pentru aceasta.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat inițierea procesului de dezinstituționalizare pentru patru centre rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, aflate în subordinea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.
Ştiri din Timiș
În ședința ordinară de astăzi, Consiliul Județean Timiș a aprobat redistribuirea banilor din creditul de 257 milioane lei, de la BCR, între proiectele locale de investiții, scăzând finanțarea pentru unele proiecte și mărind-o pentru altele.
Eveniment
Polițiștii din Timiș desfășoară în această săptămână o acțiune pentru siguranța pietonilor, verificând respectarea regulilor de circulație în zonele aglomerate, la trecerile de pietoni și în apropierea școlilor, în cadrul Planului ROADPOL de prevenire a accidentelor rutiere.
Eveniment
Un accident feroviar a avut loc astăzi în Urseni, implicând un automotor și o autocamionetă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, iar pompierii și medicii SMURD au intervenit rapid pentru evaluarea șoferului.
3
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a început o nouă acțiune de recuperare a domeniului public pe Calea Aradului, unde Restaurantul Tinecz ar fi amenajat ilegal o parcare de peste 250 mp pe spațiu verde. Lucrările sunt desființate de municipalitate, iar costurile vor fi suportate de firmă.
4