Vineri dimineaţă timişorenii s-au inghesuit să-şi bea cafeaua împreună cu realizatorii emisiunii “Deşteptarea” de la Europa FM.
La iniţiativa deputatului Marius C. Dugulescu, tinerii şi doamnele din Cabinetul parlamentar al Colegiului 3 au oferit vineri 40 de cadouri copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Constantin Pufan Timişoara.
Poetul Şerban Foarţă este finalist al celei de-a patra ediţii a Concursului Naţional de Dramaturgie, anunţă Teatrul Naţional. Piesa sa, intitulată Pasărea Ornic, înfruntă alte două texte, scrise de Alexandra Pâzgu şi de Viorel Cojanu, pentru titlul de Cea mai bună piesă românească a anului.
Prezent în aceste zile la Timişoara, preşedintele Consiliului Naţional Sindical Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a criticat dur noua legislaţie privind dialogul social, pe care o consideră neaplicabilă, dar şi Codul Muncii, despre care spune că ar conţine „prostii manageriale”.
Bikerii timișoreni se urcă pe motoare pentru o cursă pe străzile orașului. O paradă de motociclete va avea loc sâmbătă, 7 mai, în Timișoara. Acţiunea se desfășoară în cadrul campaniei anti-accident „Atenție la motocicliști!”, derulată de Asociația Timișoara Bikers. Plecarea are loc de la Centrul de Afaceri, la ora 11.30.