Cea de-a noua ediţie Festivalul Filmului European la Timişoara începe joi, 19 mai, la ora 19:00 la Cinema Studio. În cadrul Serii de Gală va fi proiectat cel mai recent film al regizorului Milos Forman, "O plimbare bine plătită" (A Walk Worthwhile).
Venit în retur la Timişoara pentru a asigura o alternativă viabilă la o eventuală indisponibilitate a lui Laszlo Sepsi, sârbul Nikola Ignjatijevic şi-a găsit, într-un final, locul în echipă la mijlocul terenului.
Alexandru Bourceanu, mijlocaşul celor de la Politehnica Timişoara, a primit cu fruntea sus decizia tribunalului de la Lausanne, referitor la meciul Pandurii – Oţelul. „Sincer, eu nu mai îmi puneam speranţe în decizia TAS”, a declarat, miercuri, jucătorul polist.
Piaţa timişoreană imobiliara este în creştere, consideră specialiştii. Chiar dacă deocamdată vorbim de evoluţii pozitive cu paşi mici, trendul este clar crescător. Preţurile la apartamente, chiar şi la terenuri sunt în creştere.
Femeile din diferite domenii de activitate pot să se specializeze în domeniul afacerilor, dar şi în cel al activităţilor sociale şi în sectorul administraţiei publice.