Fie că e vorba de unul sau şase milioane de barili, ţiţeiul aflat în subsolul judeţului Timiş nu va putea fi extras prea curând. După eşecul primei sonde, compania care exploatează zăcământul estima un nou foraj la sfârşitul acestui an sau începutul celui următor. Un pronostic care s-a dovedit, până la urmă, mult prea optimist.
Un scurt-metraj de senzaţie realizat şi postat pe YouTube de jurnalistul timişorean Radu Micu demonstrează că de lucrările edilitare ale oraşului se alege praful şi pulberea chiar înainte de a fi date în folosinţă. Vedeţi cam cum s-a lucrat la reabilitarea zidului împrejmuitor al unui parc din Timişoara.
Noapte lungă pentru medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara, care, împreună cu colegii lor din Bucureşti, Cluj şi Târgu Mureş, au efectuat, în noaptea de joi spre vineri, cea de-a 13-a prelevare de organe din acest an.
Localnicii din comuna Rosu, judetul Ilfov, au anuntat autoritatile ca au gasit zeci de caini morti care ar fi fost otraviti intentionat, alaturi de resturi de mancare stropite cu o substanta otravitoare.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7