Accident grav de circulație, sâmbătă după-masă, la Timișoara. Două tinere au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit în plin de o mașină de teren. Vinovată de producerea accidentului, spun polițiștii, este tânăra care se afla la volan, pentru că nu a acordat prioritate.

Apariții, dispariții, levitații și multe alte surprize promit organizatorii spectacolului de magie și iluzionism, Magic-Fest. 1 iunie vine cu multe suprize pentru părinții care nu s-au hotărât încă ce surpriză să le facă prichindeilor.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, sâmbătă, că ministerul va susţine ancheta Comisiei Europene la Aeroportul ce vizează potenţiale tarife preferenţiale acordate companiei Wizz Air pe Aeroportul din Timişoara, ea afirmând că dacă acuzaţiile vor fi confirmate, conducerea aerogării ar putea fi schimbată.

Valurile au adus pe plajele de pe litoral, sambata, 12 delfini morti. Delfinii s-au sufocat in setcile braconierilor de calcan, care i-au aruncat in mare. Este un adevarat masacru: doar o mica parte dintre delfinii omorati in larg sunt impinsi de valuri catre tarmul romanesc.

Peste o mie de timișoreni s-au adunat, sâmbătă dimineață, în fața Sălii Olimpia pentru a-și demonstra calitățile muzicale în față matinalilor, Răzvan și Dani. Cei doi prezentatori au adus și în Timișoara concursul de televiziune X Factor.

Mapamond

Incendiu forestier de proporții în Canada: 20.000 de persoane evacuate
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate începând de vineri în provincia canadiană Columbia Britanică, situată în vestul țării, din cauza unui incendiu de vegetație masiv și cu propagare rapidă.

Sănătate

Canicula schimbă și meniul: ce alimente recomandă medicii în zilele cu temperaturi extreme
Canicula nu înseamnă doar risc de deshidratare, ci și nevoia de a adapta alimentația. Medicii Spitalului Clinic CFR Timișoara recomandă mese ușoare, alimente bogate în apă și evitarea alcoolului și a băuturilor foarte dulci.

Ştiri din Timiș

Noi restricții de circulație în Timișoara, de luni. O nouă etapă de Rebreanu și intervenții la linia de tramvai pe lângă prefectură
Noi restricții de circulație intră în vigoare de luni, 10 august, în Timișoara. Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu intră într-o nouă etapă, iar STPT va interveni la liniile de tramvai din zona Prefecturii. 2

România

e-Terra, platforma pentru cadastru și carte funciară, redevine funcțională
Platforma e-Terra ar urma să devină funcțională în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea testelor de securitate, funcționalitate și performanță, anunță Guvernul. 1

Turism

Istanbul fără bilet de intrare. Zeci de atracții spectaculoase pe care le poți vizita gratuit în orașul de pe două continente
Istanbulul este unul dintre cele mai fascinante orașe din lume, însă nu trebuie să ai un buget generos pentru a-l descoperi. Dincolo de muzeele și palatele celebre, metropola întinsă pe două continente ascunde zeci de atracții care pot fi vizitate gratuit: moschei impresionante, cartiere istorice, parcuri, piețe, faleze și puncte de belvedere cu panorame spectaculoase asupra Bosforului și Cornului de Aur. Dacă plănuiești o vacanță în fostul Constantinopol, iată o listă cu locuri care merită puse pe itinerariu fără să scoți bani din buzunar.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 august 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții sau un concert.

Capitală Culturală

Misterioso! Început romantic de stagiune la Opera din Timișoara
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea  2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.

Mapamond

Construcție impresionantă din Imperiul Roman, scoasă la iveală de nivelul scăzut al Dunării
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici