Hosni Mubarak, fostul presedinte al Egiptului, va fi judecat miercuri la Cairo pentru fapte coruptie, abuz de putere si reprimarea violenta a demonstratiilor inainte si in timpul revoltelor populare din luna februarie. Mubarak risca pedeapsa cu moartea.
Dacă aveţi puşi bani deoparte, investirea lor în domeniul imobiliar, mai precis în terenurile de construcţii din Timişoara, s-ar putea dovedi a fi o variantă câştigătoare. Preţurile terenurilor din Timişoara sunt încă în cădere liberă, arată datele specialiştilor din domeniul imobiliar. Dacă la terenuri preţurile scad, la apartamente piaţa este în uşoară creştere.
Locuinţele ANL de pe strada Miloia vor fi vândute doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii stricte. Vor putea deveni proprietari doar cei care au locuit timp de un an în chirie în acele apartamente ANL şi care vor putea să achite integral preţul imobilului la întocmirea actului de vânzare cumpărare.
Două luni de speranţă pentru fanii cântăreţei Lepa Brena. Primarul Francisc Boldea a anunţat oficial că artista nu va cânta la Ruga lugojeană din 15 august. „Din păcate s-au împotrivit prea mulţi. Probabil consideră Lugojul un oraş prea mic, care ar fi adunat prea multă lume. Lor şi tuturor celor care o iubesc pe Lepa Brena, le promit personal că artista va cânta la Lugoj! Din păcate nu la Rugă”, a declarat primarul oraşului.
Consiliul Local Timişoara, întrunit în şedinţă festivă miercuri, a aprobat mai multe proiecte ce vor defini dezvoltarea oraşului pe mulţi ani de acum înainte, valoarea acestora depăşind 60 de milioane de euro. Proiectele au fost aprobate, în ciuda opoziţiei consilierilor PNL, după ce PNŢCD, PSD şi PDL au format o coaliţie împotriva acestora.
Ştiri din Timiș
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.
Eveniment
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.
Ştiri din Timiș
Vanessa Opriș a depus vineri jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș, la o zi după numirea oficială prin hotărâre de Guvern. În vârstă de 32 de ani, Opriș a mai lucrat în Instituția Prefectului și în Consiliul Județean Timiș.
România
Peste 70% dintre europeni susțin crearea unei armate comune a Uniunii Europene, care să funcționeze sub umbrela NATO, potrivit raportului GLOBSEC 2026. România conduce clasamentul, cu 82% sprijin pentru această inițiativă. Totodată, românii manifestă cea mai mare încredere în Statele Unite: 74% consideră SUA un partener de securitate de încredere, iar 84% spun că apartenența la NATO protejează țara de eventuale atacuri. În contrast, peste jumătate dintre germani consideră Washingtonul o amenințare la adresa securității.
Eveniment
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.