Duminică, 7 august, va fi o zi dedicată muzicii de fanfară, în Timişoara. În timp ce în Parcul Scudier (Central) va cânta Fanfara Garnizoanei Militare din Timişoara, în Parcul Bihor timişorenii sunt invitaţi la un concert al fanfarei Timişoara Big Band.
A șasea ediție a Festivalului Blues pentru Timișoara va avea loc în acest weekend, pe scena din Piața Unirii, printre invitați aflându-se și formații din Serbia și Slovacia.
Melomanii care au aşteptat la sfârşitul săptămânii trecute concertul Filarmonicii Banatul cu ocazia Zilei Timisoarei, amânat din cauza ploii, au avut ocazia să-i asculte miercuri seară pe artiştii bănăţeni, în Piaţa Unirii. De Ziua oraşului, filarmonica a câştigat lupta cu RADEF-ul: Guvernul a decis ca Sala Capitol şi Grădina de Vară să rămână în administrarea Consiliului Local Timişoara!
Agenţia de Dezvoltare Regională Vest a semnat contractul de finanţare pentru realizarea la Timişoara a proiectului intitulat „Infrastructură regională de afaceri şi inovare în sectorul IT&C”. Noua structură de afaceri va necesita aproximativ 19,16 milioane lei (4,65 milioane euro), din care valoarea finanţării nerambursabile este de circa 7,22 milioane lei (1,75 milioane euro).

Ştiri din Timiș

Primăria a emis certificatul de urbanism pentru noul „Dan Păltinișanu”. Lațcău: „Să începem munca reală”
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”.

Ştiri din Timiș

Săptămâni întregi cu noi restricții de circulație în Timișoara
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.

Eveniment

VIDEO. Canabis cultivat în Arad și cocaină vândută în Timiș. Doi bărbați au fost arestați preventiv
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.

Ştiri din Timiș

Vanessa Opriș (PSD), noua subprefectă de Timiș, a depus jurământul. „Vin într-o instituție pe care o cunosc foarte bine”
Vanessa Opriș a depus vineri jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș, la o zi după numirea oficială prin hotărâre de Guvern. În vârstă de 32 de ani, Opriș a mai lucrat în Instituția Prefectului și în Consiliul Județean Timiș.

România

Europa se gândește la o armată proprie. România conduce detașat în topul susținătorilor
Peste 70% dintre europeni susțin crearea unei armate comune a Uniunii Europene, care să funcționeze sub umbrela NATO, potrivit raportului GLOBSEC 2026. România conduce clasamentul, cu 82% sprijin pentru această inițiativă. Totodată, românii manifestă cea mai mare încredere în Statele Unite: 74% consideră SUA un partener de securitate de încredere, iar 84% spun că apartenența la NATO protejează țara de eventuale atacuri. În contrast, peste jumătate dintre germani consideră Washingtonul o amenințare la adresa securității.

Eveniment

Bărbatul care a ucis cu toporul un om al străzii și i-a dat foc în clădirea de pe Antenei, arestat pentru 30 de zile
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Mapamond

Microsoft Outlook, Teams și 365, afectate de o pană globală
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.

Angajari TION

Angajam operatori curatenie (femei ), pentru  cladiri de birouri Timisoara (centru )