Aveţi terenuri cu mirişti, vegetaţie uscată sau resturi vegetale? Nu le daţi foc fără aprobarea autorităţii competente pentru protecţia mediului pentru că puteţi provoca incendii grave şi va alegeţi şi cu amenzi de până la 6.000 de lei.
Ruga bănățeană din cartierul Ronaț din Timișoara va fi sărbătorită, pentru a patra oară consecutiv, pe 15 august. Locuitorii din zonă sunt așteptați la slujbele religioase și apoi la spectacole în această zi de sărbătoare. Vedeți programul complet al evenimentului.
Fără Adelina Pastor și cu Sorin Vătămanu nerefăcut în totalitate, atletismul timișorean a trebuit să se mulțumească cu două locuri cinci în prima zi a Campionatelor Nationale ale seniorilor de la București.
Un nou sfârșit de săptămână plin de reușite pentru secția de ciclism a clubului Tibiscus Timișoara. Sportivii bănățeni au reprezentat cu cinste culorile clubului la două concursuri importante, pe pantele de la Gărâna și la Regensburg, în Germania.
Timişorenii au avut parte de un concert live cu Anastasia, voce, şi Cătălin Lupu, chitară acustică, marți seara, în Factory Pub. Deşi a fost un eveniment destul de restrâns, majoritatea celor prezenți în public fiind prieteni cu artiştii, atmosfera a fost una relaxantă, numai bună pentru o seară de marţi.
Eveniment
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.
Utile
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.