În urma unei acțiuni de combatere a absentismului școlar, care a avut loc vineri dimineața la Timișoara, polițiștii timișeni, în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş au depistat 69 de elevi care lipseau de la ore.
SurExpositions - MOB 2 se desfăşoară între 10 şi 30 noiembrie la Timisoara, sub genericul "Frânturi de Paradis". Artiştii celei de-a VII-a ediţii a întâlnirilor fotografice sunt francezii Cindy Lelu şi Magali Paulin şi românii Loredana Brumă şi Ştefan Tuchilă.
"Tinerii care se iubesc nu au o naționalitate anume sau, mai precis, pentru că se iubesc, au toate naționalitățile la un loc, spărgînd orice barieră – de limbă, politică, istorică, etnică ori culturală", crede echipa Teatrului Naţional Timişoara. Un spectacol menit s-o dovedească are loc luni, de la ora 11 și marți, 1 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a TNT.
Librăria Cartea de nisip, Institutul Polonez și editura Polirom lansează luni, 31 octombrie, ora 18.00, la Timişoara, cartea „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor”, semnată de reputatul istoric polonez Adam Burakowski.
Ca să emigrezi în Ţara Surâsului ai nevoie, pe post de paşaport, de un bilet la Operă. Vei descoperi o ţară exotică, luxuriantă, poleită, peste care tronează un Buddha de aur. Vei admira Dansul Săbiilor, vei râde cu „eunuca” travestită la Dansul evantaiului şi, poate, te vei întrista descoperind că iubirea atotputernică e doar un miraj. Detalii despre cea mai nouă producţie a Operei Naţionale Române din Timişoara, care va avea premiera în 4 noiembrie 2011, ne dezvăluie regizoarea Marina Emandi Tiron.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are, începând de joi, 12 noiembrie, un al doilea subprefect. Vanessa Opriș a fost numită în această funcție printr-o hotărâre de Guvern adoptată în ședința de joi.
Eveniment
Polițiștii locali au aplicat, în ultima lună, 42 de amenzi în valoare totală de 131.750 de lei pentru abandonarea și aruncarea ilegală a deșeurilor în Timișoara. Printre cei sancționați s-a numărat și o persoană amendată cu 45.000 de lei după ce a lăsat mai mulți saci cu deșeuri pe domeniul public.
Eveniment
Județul Timiș se află sub mai multe avertizări meteorologice și hidrologice, fiind anunțate intensificări ale vântului de până la 70 km/h, precipitații însemnate și risc de inundații pe râurile Bega și Timiș. Autoritățile recomandă populației să manifeste prudență în următoarele două zile, în special în zonele Făget, Chizătău și Lugoj.
Ştiri din Timiș
Clădirea în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” a fost reabilitată energetic și intră în etapa de recepție. Imobilul de pe strada Cornelia Sălcianu beneficiază acum de un consum redus de energie, panouri fotovoltaice și condiții mai bune pentru elevi și profesori.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Piața muncii nu stă niciodată pe loc, și nici modul în care ajungem la directorii care o conduc. SignalHire a analizat modul în care se schimbă contactarea CEO și a liderilor de nivel C, alături de date recente despre joburile în creștere și forțele de piață din spatele lor. Se remarcă patru teme: peisajul de piață în schimbare, joburile cu cea mai rapidă creștere, cum ajungi la echipa de conducere și cum ajungi direct la un CEO.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, anunță că instituția pe care o conduce nu va mai insista pentru preluarea Spitalului CFR din Timișoara și va susține transferul unității medicale către Primăria Timișoara. Anunțul a fost făcut joi, 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe a CJT, după discuții purtate cu miniștrii Sănătății și Transporturilor. Simonis spune că nu dorește ca disputa dintre cele două administrații să mai întârzie reabilitarea spitalului.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească Ziua Națională a României într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică populară și ritmuri pop, în Piața Victoriei. Luni, 1 decembrie, de la ora 18:00, scena Târgului de Crăciun din Timișoara va găzdui un spectacol special, la care vor participa artiști cunoscuți din muzica românească.
Sănătate
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din orașul Geoagiu, județul Hunedoara, vor putea beneficia gratuit de testare pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana proiectului CLARA va ajunge aici în 9 decembrie, iar acțiunea se adresează în special femeilor din categorii vulnerabile sau defavorizate socioeconomic. Spitalul Municipal Timișoara este unul dintre partenerii proiectului, care urmărește extinderea accesului la screening în România.