Numărul timişorenilor care apelează la bicicletă ca mijloc alternativ de deplasare creşte uimitor de la zi la zi. Aceasta au constatat şi organizatorii primei ediţii a „Pedalării de Primăvară”, tura ciclistă organizată pe străzile Timişoarei.
Marele Premiu al Municipiului Timişoara la automobilism a stat sub semnul unui accident serios. Şoferul unui Renault a fost protagonistul etapei cu numărul trei din campionatul judeţean de raliuri, cu o ieşire spectaculoasă în decor pe platforma Monlandys, duminică dimineaţa.
Un timișorean a fost reținut pentru 24 de ore după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă a spart geamul unei mașini parcate pe strada Cozia colț cu Arieș din Timișoara, de unde a furat mai multe articole de îmbrăcăminte. Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus cercetarea în stare de libertate a suspectului.
Sâmbătă noaptea, episodul cu numărul doi din seria de petreceri Alors on danse l-a adus din nou în faţa timişorenilor pe invitatul francez DJ Rom1, care a reuşit din nou să fie la înălţime, „executând“ un set apreciat de public.
Binecunoscutul creator de modă Cătălin Botezatu a fost în centrul atenţiei sâmbătă noaptea în Timişoara, unde amatorii de fashion şi party au fost invitaţi la un regal plin de savoare, al cărui dress code a fost culoarea roşie.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și-a prezentat bilanțul primilor doi ani de mandat, într-o conferință de presă în care a trecut în revistă zeci de investiții din județ. Deși a vorbit despre „investiții record” și despre schimbarea modului în care funcționează administrația județeană, multe dintre proiectele enumerate sunt încă în execuție, în faza de proiectare sau de licitație. Altele au rămas la stadiul de studii și documentații, iar pentru unele nici nu au început lucrările. Întrebat câte dintre ele vor fi finalizate până la încheierea mandatului, în 2028, Simonis nu a putut oferi o estimare.
Ştiri din Timiș
Femeia în vârstă care locuia într-o magazie improprie, în apropierea Liceului AZUR din Timișoara, alături de 19 pisici, a primit o alternativă de locuire. Direcția de Asistență Socială (DAS) Timișoara a finalizat amenajarea unei locuințe de necesitate, iar femeia a primit cheile unui apartament cu două camere, pus la dispoziție de primărie.
Ştiri din Timiș
STPT a încheiat polițe CASCO pentru 120 de vehicule, inclusiv tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan. Contractul, în valoare de 2,27 milioane de lei fără TVA, este valabil 12 luni și vizează protejarea flotei moderne și reducerea riscurilor financiare.
Ştiri din Timiș
Iulius Town găzduiește unul dintre cele mai complexe huburi medicale interdisciplinare din Timișoara, aflat într-un proces continuu de dezvoltare. Recent, Policlinica Regina Maria și-a extins activitatea, ajungând la aproximativ 1.000 mp, peste 100 de medici și mai mult de 30 de specializări. Totodată, în cadrul proiectului s-a deschis prima clinică Kinetic din Timișoara, dedicată recuperării medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara testează „Timișoara City App”, prima aplicație oficială a municipalității, care reunește într-un singur loc informații despre transportul public, parcări, evenimente, turism și serviciile online ale Primăriei. Lansarea oficială este programată pentru luna viitoare.
2
Mapamond
Un accident grav a avut loc pe autostrada A1 din Bulgaria, care face legătura între Sofia și Burgas. Peste 50 de vehicule au fost implicate în două accidente în lanț, soldate cu cel puțin 12 morți și zeci de răniți. Printre victimele rănite se află și un cetățean român.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a locului de joacă din Parcul Constructorul, din Complexul Studențesc, se apropie de final. Primăria Timișoara anunță că este în desfășurare montarea ultimelor elemente, iar copiii ar putea folosi în curând noul spațiu.
1
Eveniment
Un polițist a murit, iar un altul a fost grav rănit, după ce un rucsac abandonat pe o stradă din orașul spaniol Oviedo a explodat în timpul intervenției autorităților. Incidentul a avut loc de dimineață, în timp ce echipele de poliție verificau geanta suspectă. Cu puțin timp înainte, o adolescentă de 17 ani fusese împușcată în apropiere, iar anchetatorii încearcă să afle dacă cele două incidente au legătură.
1