Forţele de ordine au intrat în alertă, joi, după ce o persoană a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că în podul unui imobil al comunităţii evreieşti de pe strada Gheorghe Lazăr, din zona Pieţei Unirii din Timişoara, se află o geantă suspectă.
La Craiova se pot recupera punctele pierdute acasă cu Vasluiul. Căpitanul lui Poli, Dan Alexa, regretă ratarea din finalul partidei de luni şi se gândeşte deja la ce-l aşteaptă în partida de sâmbătă cu Craiova.
Copiii vor mai avea parte de o surpriză, pe lângă cuibul cu ouă mari şi colorate şi iepuraşi adevăraţi din Piaţa Victoriei. În centrul oraşului Timişoara îşi va face apariţia, joi, un iepuraş uriaş cu leduri.
Măsurile de siguranţă în preajma sărbătorilor de Paşti vor fi sporite, mai ales că această perioadă este „preferată” de hoţii de buzunare din cauza aglomeraţiei. De aceea, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş a decis să-i scoată pe oamenii legii în stradă şi chiar să supravegheze locurile aglomerate cu poliţişti sub acoperire.
Continuă întrecerea pasionaţilor de raliuri. ACR Timiş, împreună cu Pimăria Jimbolia şi Comisia de Automobilism şi Karting Timiş, pun la punct ediţia a zecea a Rally-Karting Jimbolia. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 aprilie, în oraşul timişean.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
1
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descins marți, 3 noiembrie, la 16 adrese din județ, într-un dosar de contrabandă cu țigări și alcool provenite din Serbia. În urma perchezițiilor, au fost găsite peste 21.000 de țigarete, 331 de litri de alcool și mai multe produse suspecte, iar un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.