Sesiuni de comunicări şi training-uri adresate studenţilor Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest din Timisoara. Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest (OSUT) organizează în perioada 9 - 18 aprilie cea de-a doua ediţie a proiectului „Pierdut in Economie”.
Deşi sancţiunile sunt destul de mari la Timişoara - aruncarea unui muc de ţigară pe stradă „costă” 500 de lei, cam cât... 50 de pachete de ţigări la un calcul pentru fumători -, peste 300 de persoane s-au ales cu amenzi, în primele trei luni ale acestui an, pentru că au aruncat chiştoace de ţigări, hârtii, resturi alimentare ori coji de seminţe pe domeniul public.
Copiii vor mai avea parte de o surpriză, pe lângă cuibul cu ouă mari şi colorate şi iepuraşi adevăraţi din Piaţa Victoriei. În centrul oraşului Timişoara îşi va face apariţia, joi, un iepuraş uriaş cu leduri.
Continuă întrecerea pasionaţilor de raliuri. ACR Timiş, împreună cu Pimăria Jimbolia şi Comisia de Automobilism şi Karting Timiş, pun la punct ediţia a zecea a Rally-Karting Jimbolia. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 aprilie, în oraşul timişean.
Punctul de Trecere a Frontierei Foeni 2 - Jasa Tomic, situat în Timiş, la frontiera dintre România şi Serbia, va fi redeschis temporar, în luna aprilie, pentru opt zile, cu ocazia sărbătorilor de Paşte.
Utile
Miercuri, 21 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe proiecții și spectacole în oraș.
Eveniment
O femeie de 24 de ani din Timișoara, aflată într-o stare psihică instabilă, a vrut să se arunce de pe un bloc din Arad marți. Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Capitală Culturală
Un copil care lovea mingea pe maidanul din Elisabetin avea să ajungă, peste ani, pe cele mai mari scene ale fotbalului mondial. Rudolf „Rudi” Burger rămâne una dintre figurile emblematice ale sportului timișorean și românesc, un fundaș care a purtat tricoul naționalei la trei Campionate Mondiale și a contribuit decisiv la gloria Ripensiei Timișoara.
Capitală Culturală
O invitație de „a citi, a asculta și a împărtăși, reafirmând puterea durabilă a cuvintelor de a lega locuri, oameni și istorii în Europa”: este ceea ce transmite Institutul Francez din Timișoara, organizând o nouă ediție a Nopții lecturii. Evenimentul are programe distincte pentru micii cititori și pentru cei mari, iar accesul este liber.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara reamintește că persoanele fizice și juridice care dețin terenuri, animale sau utilaje agricole în municipiu au obligația să le declare sau să le actualizeze în Registrul Agricol, în termenele prevăzute de lege, pentru a evita sancțiunile. Amenzile sunt de ordinul sutelor de lei.
8
Capitală Culturală
Un desen de Picasso și două lucrări de Nicolae Grigorescu sunt scoase la mezat, împreună cu multe alte opere cu valoare muzeală, din colecția fostului ministru PSD Darius Vâlcov, în urma executării silite inițiate de ANAF. Licitația este organizată de Casa Artmark. În urmă cu mai bine de 10 ani, procurorii DNA au găsit la fostul consilier al Vioricăi Dăncilă 172 de tablouri, 3 kg de aur în lingouri, peste 1.3 milioane de lei și aproape 100.000 de euro.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș lansează o amplă campanie de recrutare în cadrul proiectului „Rețeaua APP – Suport pentru o viață independentă în comunitate pentru persoanele cu dizabilități”, prin care caută 50 de asistenți personali profesioniști.