Şeful de la Poli acuză prestaţia arbitrului Istvan Kovacs. Marian Iancu a părut evident deranjat de modul în care centralul a împărţit dreptatea la partida de duminică, dintre Poli Timişoara şi Unirea Urziceni.
Numeroase accidentări înaintea meciului de sâmbătă. Handbaliştii de la Politehnica Municipal revin în faţa spectatorilor bănăţeni, în partida cu HC Odorhei, care va avea loc sâmbătă, 13 martie, la Sala Constantin Jude.
Veste şoc pentru fanii fotbalului. Liga Profesionistă de Fotbal a solicitat amânarea etapei a 22-a din cadrul campionatului naţional! La orele prânzului, se pare că Federaţia Română de Fotbal a primit o solicitare în acest sens lansată din partea Ligii, prin care cei din urmă au cerut decalarea etapelor a 22-a şi a 23-a ca urmare a vremii proaste.
Surpriză pentru fani şi mass media locală! Miercuri, după antrenamentul oficial al Poli Timişoara, fundaţul dreapta al echipei, Eder Bonfim, a comunicat în limba română.
Măsuri de siguranţă stricte. Conducerea FC Timişoara, împreună cu reprezentanţii forţelor de ordine au stabilit detaliile organizatorice ale meciului cu Unirea Urziceni.
Eveniment
O autoutilitară încărcată cu articole vestimentare și produse cosmetice suspectate a fi contrafăcute a fost descoperită de polițiștii din Recaș, după ce au oprit în trafic trei bărbați, în localitatea Izvin, în seara de 4 decembrie.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj, alături de mai multe instituții de control, au desfășurat vineri dimineață o amplă razie în municipiu, în urma căreia au fost date zeci de amenzi în valoare totală de aproape 50.000 de lei și au fost verificate sute de persoane, vehicule și firme.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara va prezenta joi, 11 decembrie, de la ora 12:00, la Sala Lira (str. Miron Costin nr. 2), rezultatele a patru cercetări dedicate modului în care locuitorii orașului se raportează la evenimentele culturale din spațiul public.
Sănătate
Pacienții diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică au acces la tratamente inovatoare prin studiile clinice desfășurate în Compartimentul de Gastroenterologie al Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nod complex de transport în zona Solventul, unde se întâlnesc trei proiecte majore – pasajul, podul și modernizarea străzii Gării. Pentru a conecta noile linii de tramvai, municipalitatea a lansat o licitație de 6,5 milioane lei pentru aparate speciale de cale.
Eveniment
Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital luni după ce două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție din Timișoara, ambii șoferi susținând că aveau verde la semafor în momentul impactului.
Ştiri din Timiș
Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean, a lansat un apel public către primarii, viceprimarii și consilierii locali din județele Timiș și Caraș-Severin, alături de care a colaborat în ultimele două decenii.