Organizatorii evenimentului intitulat „Descoperă Timişoara”, stabilesc în aceste zile ultimele detalii legate de desfăşurarea competiţiei, programată pentru ziua de 20 martie. „Verde pentru Biciclete” şi Clubul sportiv Gratzu au stabilit deja punctele pe unde concurenţii vor trebui să treacă pentru a fi declaraţi câştigători.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a declarat învins de tânăra social-democrată din Timişoara care a pozat în Playboy. Liderul social-democrat apreciază totuşi că fiecare poate să facă ce vrea câtă vreme respectă legile, subliniind că nu este vreun apostol al noii moralităţi.
Vremea bună de luni i-a scos pe muncitorii firmelor de drumuri din Timisoara la lucru. Conducerea Primariei Timisoara a dat dispoziţie ca primele străzi pe care se va interveni să fie cele pe care au apărut cratere uriaşe în urma îngheţului.
Doi studenţi au dorit să urmărească vineri seara un concert simfonic al Filarmonicii Banatul din Timişoara, dar nu au putut să intre. Pe motiv că şi-au luat biletele prea târziu şi spectacolul a început, le-a fost refuzată intrarea în sală. Cei doi tineri, nemulţumiţi de atitudinea angajaţilor de la filarmonică, au depus luni o plângere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.
Au fost anunţate primele nume confirmate pentru cea de-a 19-a ediţie a festivalului Sziget, care se va desfăşura în perioada 10-15 august la Budapesta, care atrage an de an tot mai mulţi timişoreni. Printre starurile internaţionale care vor concerta la această ediţie se numără Interpol, Pulp, Chemical Brothers, Marina & The Diamonds, Hurts sau Crystal Castles.