Se iau măsuri de control pentru prevenirea
apariţiei pestei porcine. Autorităţile
sanitar veterinare au decis efectuarea de controale la
fermele de creştere a porcilor, au interzis
târgurile de animale şi le cer fermierilor
să facă duş ori de câte ori intră
sau părăsesc incinta fermelor.
Nu, nu este vorba despre Mircea, cum şi-ar fi dorit
majoritatea, ci de fiul acestuia, Răzvan. Directorul
general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat marţi
că va propune miercuri Comitetului Executiv ca
tehnicianul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu,
să fie noul selecţioner al echipei
naţionale.
majoritatea, ci de fiul acestuia, Răzvan. Directorul
general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat marţi
că va propune miercuri Comitetului Executiv ca
tehnicianul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu,
să fie noul selecţioner al echipei
naţionale.
În cadrul unei rubrici în care sunt
anunţaţi principalii vizitatori străini la
Washington din săptămâna curentă,
cotidianul american Washington Times informează
că în capitala SUA va veni şi "Iulian Fota,
consilier pentru securitate naţională al
preşedintelui Traian Băsescu din R. Moldova".
anunţaţi principalii vizitatori străini la
Washington din săptămâna curentă,
cotidianul american Washington Times informează
că în capitala SUA va veni şi "Iulian Fota,
consilier pentru securitate naţională al
preşedintelui Traian Băsescu din R. Moldova".
Centrul de refugiaţi de la Timişoara a devenit
obiect de studiu. Două delegaţii cu
specialişti guvernamentali din Ungaria şi Polonia
au vizitat luni Centrul de Tranzit în Regim de
Urgenţă din capitala Banatului, pentru a vedea
modul în care funcţionează acesta şi
facilităţile oferite aici.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, gazda unei ample serii de evenimente dedicate culturii austriece. „Zilele Culturii Austriece la Timișoara” aduc în oraș proiecții de film, expoziții, întâlniri cu personalități culturale, prelegeri și concerte, într-un program care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 8 octombrie.
Eveniment
100 de euro, atât i-ar fi oferit un șofer unei polițiste de frontieră pentru a trece mai departe cu o remorcă încărcată cu utilaje agricole, deși aceasta nu respecta gabaritul legal. Incidentul a avut loc la Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România.
Mapamond
O explozie produsă vineri în cartierul Plaka din Atena a provocat prăbușirea parțială a unei clădiri și rănirea a trei persoane. Deflagrația a afectat și locuințe, magazine și mașini din zonă, iar cauza exploziei nu era încă stabilită. Două femei blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și transportate la spital.
România
PNL, USR și UDMR și-au împărțit cele 16 ministere din viitorul Guvern Mureșan: liberalii vor avea 7 portofolii, USR – 5, iar UDMR – 3. Justiția ar urma să revină unui ministru independent, iar votul de învestitură este programat săptămâna viitoare.
3
Ştiri din Timiș
Biserica nu înseamnă doar rugăciune, ci și sprijin concret pentru oamenii aflați în dificultate. La Timișoara, Parohia Timișoara Iosefin, în parteneriat cu Fundația „Preot Ioan Olariu”, desfășoară de 25 de ani o serie de proiecte social-filantropice prin care sunt ajutate familii cu mulți copii, persoane vârstnice, elevi și părinți ai copiilor internați în spital.
România
Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din toată țara să vină îmbrăcați în negru la școală, luni, 28 septembrie, pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Inițiativa vine după ce proiectul a fost adoptat de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional.
1