Teatru de păpuşi, jonglerii, desene pe astfalt,
dansuri şi concursuri – de toate acestea şi
multe alte surprize vor avea parte copiii care vor vizita
Grădina Zoologică din Timişoara luni,
în 1 iunie, aşa că părinţii
trebuie să încerce să-şi facă
timp pentru a le oferi o bucurie celor mici.
Elevii timişeni merg din ce în ce mai bine.
Dacă săptămâna trecută au dovedit
că se pricep mai bine la matematică decât
la limba şi literatura română, la tezele cu
subiect unic de la istorie şi geografie foarte
puţini au luat note sub 5.
Prima vedetă care şi-a confirmat deja
prezenţa la ediţia din acest an a festivalului
Plai este noua divă a muzicii africane, Dobet
Gnahoré, care a ajuns să fie comparată cu
giganţi ai muzicii africane precum Angelique Kidjo,
Zap Mama sau Miriam Makeba.
La Timişoara au fost finalizate primele trei blocuri
reabilitate termic prin programul naţional. În
timp ce reabilitarea a ajuns temă de campanie
electorală, secretarul de stat Marius Martinescu face
o mărturisire-şoc: Lugojul a primit bani printr-o
„derogare” de la Blaga, dar pentru
Timişoara nu a avut cine să se bată.
Membri clubului Leo din Timişoara, împreună
cu elevi ai Liceului „Grigore Moisil” s-au pus
marţi pe strâns gunoaie.
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.