Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat vineri, 4 septembrie, în aer liber, pe platoul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, chiar în locul în care s-a aflat Peluza Sud. Proiecția începe la ora 20:30 și face parte din seria de evenimente organizate înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF).
O proiecție de film va avea loc vineri, 4 septembrie, pe terenul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF). Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat în aer liber, pe platoul fostei Peluze Sud, loc care a fost timp de decenii unul dintre punctele importante pentru suporterii timișoreni.
Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara a fost semnat, a anunțat astăzi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Potrivit acestuia, constructorul are la dispoziție câteva luni pentru realizarea proiectului tehnic, după care pot începe lucrările propriu-zise.
Dorința lui Alfred Simonis, ca șantierul noului stadion „Dan Păltinișanu” să poată începe pe banii de la Consiliul Județean Timiș, este aproape să fie aprobată de guvern. Momentan, Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere proiectul care prevede că investițiile în stadioane pot începe sau continua, în anumite condiții.
În contextul în care guvernul vrea să întrerupă construcția mai multor stadioane pentru echilibrarea bugetului de stat, Consiliul Județean Timiș insistă cu continuarea proiectului de la „Dan Păltinișanu”. Miercuri, consilierii județeni au aprobat finanțarea a până la 20% din totalul investiției, ceea ce ar trebui să acopere primul an de lucrări propriu-zise.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.