Play-off-ul Superligii Naţionale de rugby porneşte duminică la drum, iar una dintre favorite este echipa timişoreană. RCM Universitatea începe cu un meci tare această fază, cu un duel în fief-ul vicecampioanei Steaua Bucureşti, pe care doreşte să îl câştige pentru a-şi uşura accesul către poziţiile fruntaşe.
Cunoştinţă mai veche a celor de la Poli, fundaşul Alin Raţiu este gata să semneze din nou cu Timişoara. El e extrem de optimist şi spune că obiectivul discutat cu conducerea noului este promovarea. „Se poate promova”, a declarat Raţiu.
Timişoreanul Cătălin Cazacu rămâne liderul clasamentului în Romanian Superbike. Cea mai puternică competiţie românească de motociclism şi-a consumat marţi, în Ungaria, etapa a şasea, una în care pilotul de la Taifun Racing Team a ocupat locul doi.
Pentru al doilea an la rând, Raliul Aradului este etapă comună în campionatul României şi cel al Ungariei. Practic, pentru două zile, tot ce are mai bun raliul românesc şi cel maghiar se va afla pe probele speciale de macadam ale competiţiei, incluzând aici şi doi piloţi timişoreni.
Campionatul Național de motociclism viteză și-a consumat în weekend, la Arad, etapa cu numărul patru. Runda de la Arad a adus o evoluție foarte bună pentru sportivii de la Pascotă Racing Team Giroc.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 14 februarie, toate bisericile ortodoxe vor oficia Sfânta Liturghie și slujba parastasului, în cadrul tradiționalei zile de pomenire a celor adormiți, cunoscută sub numele de Moșii de iarnă sau „Sâmbăta Morților”. Aceasta precede cu doar o săptămână începutul Postului Mare și are scopul de a aduce mângâiere sufletelor celor trecuți la cele veșnice, mai ales celor care nu au avut parte la vremea lor de slujbe și rugăciuni.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 14 februarie, lăsați clasica cină romantică în plan secund și transformați Valentine’s Day într-o experiență de neuitat: descoperiți orașul într-un tur ghidat, evadați la un film captivant, bucurați-vă de un concert live sau dansați până târziu la un party alături de persoana iubită.
Eveniment
Un bărbat este căutat de urgență în Lacul Surduc, după ce a fost semnalată posibila sa dispariție în apă. Pompierii au declanșat o operațiune de căutare, mobilizând scafandri și mai multe bărci, inclusiv una dotată cu sonar.
România
O nouă inițiativă legislativă urmărește introducerea disciplinei „Educație media și digitală” în programa școlară, la nivel de gimnaziu și liceu, iar Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) apreciază această propunere, dar atrage atenția că educația media ar trebui să fie abordată transversal și în toate ciclurile școlare, nu doar la nivel gimnazial și liceal.
2
România
România se numără printre țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe zile de vacanță pentru elevi, cu 117 zile libere cumulate în anul școlar 2025-2026, depășită în UE doar de țările baltice și Malta. Această poziționare este confirmată de datele Eurydice, citate de Edupedu.ro.
1
Ştiri din Timiș
Reforma sistemului de sănătate, cu accent pe pacient, și integrarea inteligenței artificiale în spitale au fost temele centrale ale conferinței organizate vineri, 13 februarie, la Timișoara, de Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Printre cei prezenți s-a aflat și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
3
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis comentează decizia Curții de Apel Timișoara privind conflictul de interese al primarului Dominic Fritz: spune că sancțiunile trebuie să fie proporționale, dar amintește că legea s-a aplicat și altora, inclusiv în Timiș. Useristul Sorin Șipoș dă, totuși, exemple în care ANI nu și-a făcut treaba pe spețe mai evidente.