Dacă Vali Velcea se va ţine de cuvânt, atunci, în partida de sâmbătă cu Mioveniul, ACS Poli Timişoara s-ar putea prezenta în teren cu un prim 11 mai puţin aşteptat. "Pe unii s-ar putea să nu-i mai vedeți nici pe bancă. Eu ca antrenor nu îmi voi permite să țin pe bancă un jucător care merită să joace, în favoarea unuia mai experimentat, dar care poate nu e în formă", a declarat Velcea, joi, înaintea meciului de campionat.
Cu ocazia „Zilei Jandarmeriei Române”, care se sărbătorește în fiecare an în data de 3 aprilie, jandarmii de la gruparea mobilă vor desfășura în perioada care urmează o serie de competiții sportive. Aceste activități au început, joi, cu un campionat de mini-fotbal care a avut loc la Baza sportivă „Aurora” din Timişoara.
ACS Poli Timişoara avea programat sâmbătă un meci amical cu cei de la FC Hunedoara. Din păcate, zăpada de martie care s-a aşternut vineri peste oraş a anulat întâlnirea cu ardelenii. Totuşi, echipa va juca un meci amical cu Flacăra Făget.
Ziua de joi a fost una excelentă pentru baschetul timişorean. Ambele formaţii din prima ligă, BC Timişoara şi BC Timba, au reuşit victorii. Primii pe teren propriu în faţa unei contracandidate la un posibil titlu, Gaz Metan Mediaş, cu 86 - 80, iar Timba în deplasare la Miercurea Ciuc, cu 91 - 82.
Fără public, într-un meci amical desfăşurat la "Constantin Jude" cu porţile închise, handbaliştii de la CSU Poli au trecut de Minaur Baia Mare, formaţia care conduce clasamentul eşalonului secund, cu 35-33, la pauză, 18-14. Fără a avea grija spectacolului, cei doi antrenori au putut să testeze cam tot ce aveau de verificat la echipele lor.
Lugoj
Solidaritatea și spiritul civic au fost din nou la înălțime la Lugoj, unde militarii Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au demonstrat că implicarea salvează vieți.
Eveniment
O mașină în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutată de autoritățile din Austria, a fost oprită la vama Moravița, în timp ce încerca să intre în România.
Utile
Marți, 10 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
De multe ori, bolile reumatice nu debutează brusc, cu simptome dramatice, ci cu dureri ușoare, rigiditate matinală sau oboseală pe care le punem pe seama vârstei, efortului sau stresului zilnic. Într-un interviu pentru Tion, dr. Viorica Ursu, medic specialist reumatologie, explică ce semne ar trebui să le dea de gândit pacienților, cât de important este diagnosticul precoce și cum pot fi prevenite complicațiile care afectează mobilitatea și calitatea vieții.
Azi în Timișoara
Marți, 10 februarie, puteți să mergeți la un spectacol de teatru sau să vă jucați remi. Mai sunt și expoziții pe care le puteți vizita.
Cinema
Cinefilii vor avea ocazia să descopere o selecție de filme clasice restaurate în cadrul ediției din 2026 al „Il Cinema Ritrovato on Tour”, un eveniment dedicat cinematografiei de patrimoniu organizat de Ceau, Cinema! împreună cu Institutul Italian de Cultură. Proiecțiile au loc, pentru al doilea an la rând, și la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Timișoara își redeschide porțile către istoria sa romantică și mondenă. Muzeul Național al Banatului invită publicul să descopere o nouă ediție din „Gazeta Inimilor Burgheze”, care pune în lumină povești de dragoste și alianțe sociale din burghezia timișoreană.
1