Atmosferă de sărbătoare la Recaş. Parcare plină de maşini la arenă, mulţi spectatori, ambiţii mari în teren, dar şi spectacol fotbalistic. Toate acestea la derbiul pentru locul I, între AC Recaş şi FC Chişoda. Oaspeţii, orchestraţi ca de obicei de Romică Buia au venit după cele 3 puncte puse în joc, deoarece aveau două lungimi de undă mai puţin decât amfitrionii.
Chiar dacă nu este o competiţie de prima mână, Cupa Europei Centrale la rugby a strâns şase echipe din Austria, cehia, Ungaria şi România. Competiţia s-a jucat după sistemul fiecare cu fiecare, câştigătoare fiind declarată echipa care a obţinut cele mai multe puncte.
Cea mai importantă competiţie fotbalistică naţioală pentru copiii de 10-12 ani, Cupa Danone, a ajuns şi la Timişoara. Peste 30 de echipe din întreg judeţul s-au întrecut pe stadionul CFR pentru a-şi îndeplini marele vis: o excursie la Sao Paolo, pentru turneul mondial, şi întâlnirea cu Zinedine Zidane.
Feroviarii timişoreni speră până
în ultimul minut al campionatului în evitarea
unui loc care ar putea trimite echipa în liga a
III-a. Elevii lui Bugar au reuşit,
sâmbătă, să-şi mai adauge trei
puncte în clasament, dar jocul rezultatelor nu prea
i-a ajutat, aceştia rămânând pe locul
16 al ierarhiei.
Ori 1, ori 2. În niciun caz X. Antrenorul lui FC
Timişoara, Gabi Balint, a declarat vineri că nici
formaţia sa, nici Unirea Urziceni nu îşi
permit să accepte o remiză în derby-ul de
duminică şi este de părere că ambii
tehnicieni vor căuta să îşi
surprindă adversarul în acest meci.
Ştiri din Timiș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.
1
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.