Rally pentru toate gusturile şi preferinţele. Asta oferă prima etapă din programul de toamnă din Campionatul Regional de Rally-Sprint, care, sâmbătă şi duminică, îşi programează la Arad etapa a patra din calendarul competiţional.
Câştigătoarea ediţiei din acest an a Cupei României la minifotbal, formaţia giroceană AS WMT, a fost învinsă în Supercupă. Girocenii nu au reusit sa treacă de formația Consiliului Judeţean Bacău, fiind învinși cu scorul de 2 - 1.
Tenismenul Ilie Năstase şi Rodion Cămătaru sunt doar două dintre personalităţile vieţii sportive româneşti care au solicitat să participe la meciul caritabil care va avea loc joi seara pe Stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara.
Voleibalistele de la CSM Lugoj au participat în acest sfârşit de săptămână la meciurile turneului Cupei Balcanice, în localitatea Bursa, din Turcia. La finalul întrecerii, sportivele bănăţence au reuşit să obţină medaliile de argint ale competiţiei, după ce au realizat două victorii şi o înfrângere.
Puțini oameni știu că în Timișoara activează din nou o echipă de fotbal feminin în prima Ligă. CFR 1933 a jucat, vineri după-amiaza, primul meci oficial pe teren propriu, însă a avut ghinionul să o aibă drept adversară pe multipla campioană Olimpia Cluj-Napoca, în fața căreia nu a emis pretenții. La finalul partidei, tabela arăta scorul de 0-3 pentru clujence.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 26 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival. Mai puteți merge la un film sau să vizitați expoziții.
Ştiri din Timiș
De la Pământ până la marginea Universului observabil sunt aproximativ 46,5 miliarde de ani-lumină, însă timișorenii pot porni într-o călătorie prin cosmos chiar în acest weekend. Planetariul revine la Iulius Town Timișoara și îi invită pe copii, adolescenți și adulți să descopere Universul prin intermediul unor spectacole proiectate full-dome.
Eveniment
Razie de amploare la Lugoj: amenzi de peste 71.000 de lei și dosar penal pentru un șofer fără permis
Polițiștii au efectuat controale în municipiul Lugoj, aplicând 90 de sancțiuni în valoare de peste 71.000 de lei. Au fost confiscate țigări netimbrate, material lemnos și bani, iar un șofer fără permis s-a ales cu dosar penal.
Târgul Imobiliar
Copiii cu vârste între 9 și 13 ani sunt invitați să descopere, prin joc, cum pot fi gestionate veniturile, cheltuielile și economiile în cadrul atelierului interactiv „Jocul banilor – Drumul către casă”. Evenimentul este organizat la Târgul Imobiliar Timișoara și este susținut de echipa Imobiliare.ro Finance.
România
UDMR a decis, vineri, să participe la guvernare și să susțină învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan. Formațiunea îi propune pe Tanczos Barna pentru funcția de vicepremier și ministru al Agriculturii, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării și Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii.
Ştiri din Timiș
O companie tehnologică internațională se bazează de obicei pe ani de muncă la produs, construirea de echipe și găsirea unui model care poate scala.
Ştiri din Timiș
Trei companii aeriene au decis să mute la Arad zborurile programate de pe Aeroportul Timișoara în perioada 2-22 noiembrie, când acesta va fi închis pentru lucrări la pistă. AnimaWings, HiSky și TAROM vor opera aici cinci zboruri zilnice și două chartere săptămânale.
6