A marcat pentru Naţionala ţării sale. Trecut de conducerea administrativă şi de patronul Marian Iancu pe lista neagră, după ce a fost acuzat că îşi petrece nopţile prin baruri şi că nu dă totul pentru clubul FC Timişoara, atacantul Winston Parks a reuşit să aducă o victorie istorică pentru selecţionata ţării sale, Costa Rica.
Suporterii au decis: Dan Alexa a fost cel mai bun jucător. FC Timişoara a derulat, prin intermediul blogului oficial, un sondaj în urma căruia fanii alb-violeţi au decis cine a fost cel mai bun jucător al formaţiei în sezonul proaspăt încheiat.
Meciuri amicale pentru copii şi old-boys. Terenul Electromotor din cartierul Ronaţ va fi ocupat, sâmbătă, de mai multe meciuri de rugby. După întâlnirea echipelor mari de la RCM Universitatea Timişoara şi Ştiinţa Baia Mare, contând pentru play-off-ul campionatului naţional, pe acelaşi teren mai sunt programate încă alte trei partide, de această dată amicale.
Competiţie pentru micii fotbalişti. Baza Sportivă aparţinând fostului arbitru Sorin Altmayer, situată în Calea Buziaşului, va găzdui sâmbătă şi duminică, un interesant turneu de minifotbal dedicat copiilor.
Primul meci, pe terenul propriu. Rugby Club Municipal Universitatea Timişoara va susţine sâmbătă, 29 mai, prima partidă contând pentru Play-off-ul campionatului naţional.
România
PSD a decis în unanimitate să intre la guvernare în Executivul condus de Adrian Veștea, preluând Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii și condiționând sprijinul de măsuri sociale precum majorarea salariului minim, indexarea pensiilor și renunțarea la austeritate.
Ştiri din Timiș
Emoții pentru mii de absolvenți de gimnaziu din județul Timiș. Evaluarea Națională 2026 începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, examenul care cântărește decisiv în admiterea la liceu.
Ştiri din Timiș
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 din Timișoara au obținut locul al II-lea la faza județeană a concursului de sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți” – ediția 2026, competiție organizată de Crucea Roșie Română.
România
Congresul extraordinar al PNL are loc duminică la Romexpo, unde Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului, și-a prezentat echipa și a lansat un nou atac la adresa PSD, acuzând social-democrații că au provocat căderea Guvernului. UPDATE. Cinci lideri, somați să demisioneze sau vor fi excluși din partid
5
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să redescopere comunitatea, cultura și spațiul public printr-un proiect cultural de amploare care debutează duminică, 21 iunie, chiar în cea mai lungă zi a anului.
Ştiri din Timiș
Timișoara este singurul oraș din Europa de Est inclus în noua carte a jurnalistului britanic John Kampfner, „Braver New World. The Countries Daring to Do Things Others Won’t”, o analiză dedicată comunităților care găsesc soluții inovatoare la provocările lumii contemporane.
4
Ştiri din Timiș
Lumea muzicii populare este în doliu. Maestrul clarinetului Dorin Cuibaru, unul dintre cei mai apreciați instrumentiști ai Banatului și un ambasador al folclorului românesc pe marile scene ale lumii, a murit la vârsta de 80 de ani.
1
Ştiri din Timiș
Performanță de excepție pentru Timișoara și pentru România în domeniul educației tehnologice. Echipa CyberMoon, formată din elevi ai Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” și susținută de Universitatea de Vest din Timișoara, a câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică pentru liceeni.