Așa cum anunțau încă de acum un an oficialii Primăriei Timișoara, nu se mai permite organizarea de festivaluri pe platoul de la Stadionul „Dan Păltinişanu”, pentru că oamenii care locuiesc în zonă reclamă de ani gălăgia şi mizeria. Nici Festivalul Berii nu se mai ţine la stadion, aşa că cei de la Ursus Breweries şi-au exprimat intenţia de a rezilia contractul pe care îl aveau cu primăria, prin care s-au angajat să sponsorizeze cu 300.000 de euro, în trei ani, diferite evenimente şi proiecte pentru oraş.
Se renovează în continuare saloanele Clinici de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara. În doar un an au fost renovate opt saloane din sponsorizări și donaţii. Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, are în plan şi renovarea ultimelor două saloane şi a holului.
Despre refacerea porţilor de intrare în Timişoara, multe dintre ele aflate într-o stare deplorabilă, se vorbeşte de ani buni. Dacă noua administraţie a dat asigurări că vor fi refăcute, până acum nu s-a concretizat nimic. În primăvară, primarul Nicolae Robu spunea că patru porţi de intrare în oraş îşi vor schimba faţa anul acesta. Acum oficialii primăriei susţin că până la finele anului vor începe lucrările măcar la una, la cea de pe Calea Lugojului...
Economiile făcute de conducerea administrativă a celor de la ACS Poli Timişoara au făcut ca bilanţul clubului pe 2013 să iasă chiar pe plus. Formaţia bănăţeană nu se poate lăuda cu un buget prea mare faţă de colegele din campionat, este vorba de ceva mai mult de 13 milioane de lei, adică puţin mai mult de 2,9 milioane de euro.
Un salon de la Maternitatea Bega din Timişoara a fost renovat din sponsorizări. Trei firme au pus mână de la mână şi au făcut posibil acest lucru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
Ştiri din Timiș
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.