„Spitalul primăriei”, așa cum i-a spus edilul Timișoarei Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, primește 18 milioane de lei în luna martie din bugetul local. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Robu, pe Facebook. Ca să poată da încă 13 milioane de lei, aleșii locali s-au întrunit, marți, în ședință, la primărie. Au votat doar să se poată „întâlni” online, nu și rectificarea.
Doctorii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au nevoie de cât mai multe resurse pentru a lupta cu coronavirusul. Aici au fost vindecați deja 51 de pacienți care au avut coronavirus, iar doctorii au nevoie în continuare de sprijinul vostru pentru materiale de protecție și echipamente medicale. Puteți dona și prin SMS.
Chiar dacă zilele de vară nu au fost destul de „ofertante” până acum din punctul de vedere al soarelui, mușcăturile de căpușe nu lipsesc din „meniul” acestui anotimp. În luna care a trecut, la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara au ajuns peste o sută de pacienți, pentru a li se prescrie tratament după ce au fost mușcați de căpușe. S-a semnalat și un caz de boală Lyme.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.