tion.ro Web analytics

Asociaţia pentru Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara pregăteşte în oraş un amplu flashmob cu scopul de a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă cel mai mare spital pentru copii din vestul ţării.
Secţia de TBC a Spitalului de copii Louis Ţurcanu Timişoara are somaţie de evacuare. Clădirile în care funcţionează secţiile pentru copiii cu TBC şi cea de chirurgie şi ortopedie de la Spitalul de copii Timişoara au fost revendicate şi câştigate de proprietari sau urmaşii acestora. Managerul spitalului timişorean a anunţat demararea unei campanii naţionale pentru ridicarea unei clădiri de 5 etaje unde să fie mutate aceste secţii.
Obezitate, diabet zaharat, dantură stricată. O listă de probleme de sănătate ale copiilor, pe care nu (doar) medicii o au de rezolvat. Eşti ce mănânci, spune un proverb şi, extrapolând, putem crede că micuţii noştri de azi vor fi mâine adulţii pe care noi i-am hrănit. Câte fructe i-am întins, câtă salată i-am pus pe masă şi cât de mult am alergat sau ne-am jucat împreună cu un copil se măsoară, peste ani, şi în felul în care acel copil arată şi se simte. Dacă e fericit şi sănătos depinde, într-o măsură copleşitoare, de părinţii şi familia sa.

România

Se răcește vremea în Banat, în următoarele zile
Conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai, vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, inclusiv în Banat. Însă de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius.

Ştiri din Timiș

FOTO. Sute de credincioși din toate confesiunile participă la Marșul Învierii, în a doua zi de Paști, la Timișoara
La Timișoara are loc o nouă ediție a Marșului Învierii. Manifestarea se desfășoară în a doua zi de Paști și este organizată de către Asociația „Isus, Speranţa României”, în colaborare cu bisericile creștine din Timișoara și Consiliul Local Timișoara. 1

Ştiri din Timiș

RETIM anunță o întrerupere a programului de colectare pentru data de 6 mai 2024, în Zona 1 Timiș
ADVERTORIAL. RETIM dorește să informeze utilizatorii din Zona 1 Timiș că astăzi, 6 mai, compania se află în imposibilitatea de a realiza colectarea deșeurilor în localitățile (UAT-urile) programate.

Mapamond

Trei turiști dispăruți în Mexic, găsiți morți cu câte un glonţ în cap, pe fundul unui puț
Un american și doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului au fost găsiți morţi, potrivit Hotnews.ro. 1

Ştiri din Timiș

Locurile de parcare de lângă Piața Badea Cârțan, reamenajate
La începutul lunii aprilie, reprezentanții primăriei anunțau că încep lucrările de reamenajare a parcărilor din zona Pieței Badea Cârțan. O lună mai târziu, viceprimarul Ruben Lațcău anunță că au fost reamenajate locurile de pe una dintre laturile pieței. 7

Ştiri din Timiș

Drumeție în satul Ineleț. Puteți ajuta vârstnicii cu medicamente și alimente
ONG-ul Help Trend din Timișoara organizează o drumeție prin care doresc să ducă ajutoare bătrânilor din satul Ineleț. Pentru că este vorba de o localitate izolată, este foarte greu pentru localnicii în vârstă să se deplaseze după cele necesare. Cei care doresc să participe vor duce alimente și medicamente.

Ştiri din Timiș

Problema hărțuirii femeilor, abordată la Medicină, în Timișoara
Mediciniștii din Timișoara atrag atenția asupra fenomenului de hărțuire stradală și violență față de fete și femei. Publicul este invitat să participe la un eveniment dedicat temei, la sfârșitul lunii mai. 1

România

Accident pe Autostrada A1, între Arad – Timișoara, la Șagu
Un camion a intrat în parapetul median și a acroșat un autoturism, la Șagu, pe porțiunea de autostradă Arad – Timișoara, luni dimineața.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici