Reprezentanţii companiei Smithfield Prod au hotărât să doneze premiul de 3.000 euro, obţinut recent pentru programele sale de Protecţie a Mediului şi Implicare în Comunitate, Clinicii 3 Pediatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, sub formă de aparatură medicală.
Temperaturile scăzute afectează tot mai multe persoane ale străzii, care îşi petrec nopţile în căutare de puţină căldură. Medicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Timiş vor continua şi în perioada următoare să transporte persoanele în cauză la spital, pentru găzduire pe timpul nopţii.
Din cauza temperaturilor scăzute de noaptea trecută, când s-au înregistrat şi minus 12 grade Celsius, mai multe persoane fără adăpost din Timişoara au fost transportate şi găzduite la spital.
Anul trecut a crescut numărul internărilor la Clinica II Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean din Timişoara, comparativ cu 2008. De asemenea, 6.500 de timişeni au avut nevoie de aparate gipsate.
Numărul deceselor înregistrate în rândul pacienţilor din România infectaţi cu A/H1N1 a ajuns, joi, la 73, după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au încetat din viaţă alte şapte persoane cu gripă porcină.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții, întâlniri literare sau expoziții.
Eveniment
Un copil în vârstă de 10 ani a fost rănit miercuri seara, după ce a fost lovit de un autoturism în Dumbrăvița.
Mapamond
Datoria publică a României este estimată să ajungă la 61,6% din PIB în 2026 și la 63,4% în 2027, urmând să crească până la aproximativ 90% din PIB în 2036, potrivit Raportului de convergență pentru 2026 publicat de Comisia Europeană.
Eveniment
Trei persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs miercuri după-masă, pe DN 6, în județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Vești bune pentru șoferii care tranzitează DN 68A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că „lucrările de refacere a sistemului rutier de pe DN 68A, între Coșava și Coșevița, au fost finalizate”. Circulația se desfășoară în condiții normale.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește între 1 și 5 iulie cea de-a 14-a ediție a festivalului JAZZx, care aduce pe scenele orașului artiști internaționali precum Samara Joy, Asaf Avidan și Free Nationals. Accesul la toate evenimentele este gratuit.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri finanțarea unui proiect multianual prin care va fi modernizată clădirea Liceului Teoretic „A. Straistă” din orașul Anenii Noi, Republica Moldova. Finanțarea face parte dintr-un acord semnat anul trecut între cele două părți.
7