Iubitorii de hip-hop și rap au avut parte de o seară de neuitat, la sfârșit de săptămână. Joi, seara, timișorenii i-au avut alături pe membrii Okapi Sound, adică: Grasu XXL, Guess Who, Maximilian, Mitză, Spike, MefX, Junky, Tranda, Nane și DJ Oldskul. Fanii au cântat și au dansat alături de cei zece artiști, iar petrecerea a ținut până dimineață.
Lume multă joi seara, în Youtopia, la concertul susţinut la Timisoara de Guess Who şi Spike, în cadrul turneului naţional pe care îl întreprind în perioada aceasta. Deşi concertul a fost programat pentru ora 22 şi a început undeva după ora 2 din noapte, publicul i-a primit cu entuziasm pe cei doi cântăreţi de hip-hop.
Spike şi Guess Who, cei doi cântăreţi de hip-hop care anul trecut au făcut furori cu piesa „Tu”, vor susţine un concert, joi seara, în clubul Youtopia din Timisoara, în cadrul turneului naţional pe care cei doi îl susţin în perioada aceasta.
Spike şi Guess Who, cei doi cântăreţi de hip-hop care anul trecut au făcut furori cu piesa „Tu”, pleacă luna aceasta într-un turneu naţional. Ocazie cu care vor poposi şi la Timişoara, la sfârşitul lui martie.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
3
Mapamond
De unde vine denumirea de algebră? Dar cea de algoritm? Chiar dacă în viaţa de zi cu zi nu vedem formule matematice complexe pretutindeni, suntem înconjuraţi de ele. Algoritmii conduc în mod discret chiar şi cele mai obişnuite activităţi zilnice – ei stau în spatele reţelelor de socializare, a motoarelor de căutare, a aplicaţiilor pentru muzică, shopping sau transport şi nu numai. Fără contribuţiile matematicianului persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi am putea să nu fim aici. Până şi cuvântul „algoritm” provine dintr-o versiune latinizată a numelui lui Al-Khwarizmi. În plus, cuvântul „algebră” este derivat dintr-o parte a titlului celebrei sale cărţi „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala”.
Eveniment
O tragedie s-a produs în satul Iosif din comuna Liebling, unde un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort în locuința sa. Pompierii Secției Deta, sosiți la fața locului, au identificat scăpări de gaz provenite de la un mijloc de încălzire improvizat.
1
Ştiri din Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, invită publicul la spectacolul „Colind și bucurie”, programat pentru marți, 16 decembrie, de la ora 18, în sala festivă a instituției.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.