Unul dintre cei mai renumiți muzicieni români, percuționistul Doru Roman, anunță un nou captivant și pitoresc eveniment artistic la Timișoara, realizat în colaborare cu Ambasada Armeniei.
Pasiunea pentru Muzica Teatrului le va fi întețită admiratorilor lui Cári Tibor de trei concerte pe care compozitorul-pianist le va susține la sfârșitul acestei săptămâni, la Timișoara. Piese care i-au însoțit pe Hamlet, pe Făt-frumos din Lacrimă sau pe prințesa Turandot, cântece care au dat atmosfera unor spectacole sublime, pasaje muzicale care încă își caută spectacolul se vor auzi la Casa Artelor, la Electric Theatre și la Casa Triade.
„Legea interacţiunii sau Povestea cu girafa care provoacă (prea multă) teamă” le va fi prezentată timișorenilor într-un spectacol elvețian, la Festivalul Eurothalia. Producția Zooscope Lausanne deține trofeul Premio. A șasea zi a festivalului Teatrului German are în program și un spectacol al UNATC, despre influența muzicii asupra individului”
Spectacol-bijuterie al Teatrului Maghiar din Timișoara, „Gardenia" aduce astă-seară, în festivalul Eurothalia, povestea a „patru femei prinse în menghina istoriei central-europene, influenţate atât de război şi foamete, cât şi de armonie şi bunăstare".
Heblu, o trupă bucureșteană alcătuită din trei timișoreni, o ploieșteancă și o actriță din Focșani, susține la Timișoara două spectacole de improvizație. Show-urile se bazează, curajos și spontan, exclusiv pe sugestiile spectatorilor, promit protagoniștii.
Ştiri din Timiș
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș au participat, sâmbătă, la acțiunea de împădurire „Plantarea Codru 2026”, desfășurată în localitatea Ianova, județul Timiș, contribuind la extinderea zonelor verzi din apropierea Timișoarei.
Ştiri din Timiș
La fel ca în fiecare an în preajma sărbătorii de Bunavestire, la Timișoara a avut loc Marșul pentru Viață. Manifestarea a avut ca scop „promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut și afirmarea valorilor vieții umane”, potrivit organizatorilor de la Asociația „Darul Vieții”.
Ştiri din Timiș
Într-un context în care incertitudinile legate de viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit vineri, 27 martie, în Centrul de Conferințe o nouă ediție din seria #CampusTalks, desfășurată sub titlul sugestiv „Ce te faci după ce vei absolvi?”.
1
Turism
Iarna își face simțită prezența din nou, chiar la final de martie, oferind un spectacol neașteptat pe Muntele Mic. Stațiunea montană s-a transformat într-un veritabil peisaj de poveste, după ce un strat proaspăt de zăpadă, de aproximativ zece centimetri, s-a așternut în ultimele ore.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările de consolidare și modernizare pe DN 59B, în județul Timiș, au început în forță, încă din prima săptămână de la debutul intervențiilor. Pe mai multe tronsoane ale drumului național, echipele de muncitori sunt deja mobilizate, desfășurând operațiuni esențiale pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.
Ştiri din Timiș
Trenurile vor circula după ora de vară începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 3:00 devine 4:00. Garniturile aflate deja pe traseu își continuă cursa, iar cele programate între 3:00 și 4:00 vor pleca cu o întârziere de o oră. Călătorii sunt sfătuiți să verifice orarul înainte de plecare.
România
România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie: ora 03:00 devine 04:00, iar ziua are 23 de ore. Schimbarea poate provoca oboseală și tulburări de somn pentru câteva zile.
3
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj anunță demararea primei etape a programului de cadastru sistematic, realizat în colaborare cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Timiș. Proiectul vizează înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.