Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost internat la Spitalul Judeţean din Timişoara pentru a fi supus unei operaţii la Clinica de Urologie a unităţii sanitare.
Cinci regiuni din Moldova vor învăța din experiența Agenției de Dezvoltare Regională Vest. Oaspeţii vor afla despre colaborarea interregională şi despre accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană. La începutul săptămânii viitoare, la Timişoara va avea loc un forum ce va pune faţă în faţă cele două părţi.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, organismul care ar putea fi baza structurii de conducere al regiunii s-a întrunit miercuri la Reşiţa. Discuţiile purtate nu au stabilit viitorul regiunii Vest, fiind dezbătute doar probleme tehnice ale Consiliului şi ale ADR Vest, dar au abordat o serie de proiecte care vizează viitorul regiunii.
În contextul discuțiilor despre regionalizare, reprezentanții PSD Timiș cred că merită analizată propunerea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, ca în viitoarea regiune Vest să fie inclus și județul Mehedinți, alături de Timiș, Arad și Caraș-Severin, Hunedoara urmând să facă parte dintr-o altă regiune, cu Sibiul şi Alba. Vedeți în continuare argumentele social-democraților!
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții și proiecții.
Eveniment
Intervenție miercuri seara pe Centura Lugojului în urma unui accident rutier. UPDATE. Șoferul încarcerat a murit
Capitală Culturală
Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara își invită publicul pe „Strada Fericirii 12A”. Spectacolul astfel intitulat este un proiect teatral cu o puternică dimensiune socială, realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity – Orașe care susțin participarea femeilor la elaborarea politicilor”, anunță realizatorii.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe strada Mătăsarilor din Timișoara, fiind rănit un tânăr de 18 ani.
1
Eveniment
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
1
Ştiri din Timiș
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite.
2
Ştiri din Timiș
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.