Criza economică se resimte tot mai acut pe piaţa muncii timişene. Peste 1.000 de persoane şi-au pierdut slujbele, în judeţul Timiş, în decurs de două luni. În aceste condiţii, rata şomajului a ajuns aproape de 4%.
Patronii timişeni renunţă de bună voie la activitatea economică. Situaţia dificilă face ca numărul de investitori care decid, fie să-şi suspende activitatea, fie pur şi simplu să-şi închidă business-ul, să crească simţitor.
Marile firme din judeţ au anunţat noi
disponibilizări. Alte 1976 de persoane ar urma să
rămână făr loc de muncă în
următoarele trei luni.
Se pregătesc noi disponibilizări în judeţul Timiş. Ultimele date cuantificate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş arată că un număr de 2.870 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă până în luna septembrie.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10