În ciuda frumuseții sale naturale, această țară din Europa centrală rămâne mai puțin populară printre turiști. Totuși, într-o țară cu o suprafață de nici 10% din cea a României, Slovenia se mândrește cu munți enormi, lacuri desprinse parcă din cărți poștale, peșteri vaste, orașe elegante și râuri rapide. Chiar și într-o vacanță de câteva zile, vei avea ocazia de a experimenta toate aceste atracții naturale.
După ce Ungaria și-a închis, în weekend, granița cu Croația, migranții au început să treacă prin Slovenia pentru a ajunge în țările din vestul Europei. Marți, guvernul sloven s-a declarat depășit de fluxul de migranți care a ajuns la granița cu Croația și a anunțat că va recurge la armată pentru a gestiona situația.
ACS Poli Timişoara se confruntă cu o serie de probleme medicale în cantonamentul din Slovenia. Din păcate, cel mai afectat este Pedro Henrique, brazilianul este accidentat încă de la începutul stagiului. Acum s-a luat decizia trimiterii sale înapoi la Timişoara, pentru a efectua o serie de noi teste medicale.
ACS Poli Timişoara se antrenează în efectiv complet, după ce în Slovenia au ajuns şi cele două vedete care au semnat cu clubul bănăţean, Ianis Zicu şi Alexandru Curtean. În continuare, Pedro Henrique este indisponibil, având o entorsă la genunchiul piciorului drept.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
1
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4
Ştiri din Timiș
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara.
3