Luni după-masă, cei de la ACS Poli au susţinut primul amical al stagiului din Slovenia. Timişorenii au învins, cu 2-1, FC Koper, deținătoarea Cupei Sloveniei. Cu această ocazie, antrenorul Dan Alexa a putut testa trei noi jucători.
Jucătorii de la ACS Poli au ajuns vineri, 19 iunie, cu autocarul, în cantonamentul din Slovenia, acolo unde vreme de 11 zile se vor pregăti pentru sezonul 2015-2016 de Liga I. Vineri seara a fost programat un antrenament ușor, pentru ca de sâmbătă poliștii să intre în antrenamente, având prevăzute câte două ședințe zilnice de pregătire, cu excepția zilelor în care sunt prevăzute jocuri de verificare.
Cantonamentul celor de la ACS Poli Timişoara s-a mutat din Austria în Slovenia. A confirmat-o antrenorul Dan Alexa, imediat după meciul amical cu Jimbolia. Deocamdată au fost stabilite trei meciuri oficiale. Până atunci, tehnicianul aşteptă noi jucători.
Un tribunal din Slovenia a refuzat să-l extrădeze pe Victor Faur în Statele Unite ale Americii. Faur este din Arad și este acuzat că accesat serverele NASA. Dacă decizia va fi confirmată de o instanță superioară, românul va fi eliberat.
Un bărbat din Făget a fost ridicat, luni dimineața, de polițiști și dus în arestul Poliției Timiș, de unde urmează să fie transferat într-un penitenciar. Bărbatul a fost condamnat la 14 zile de închisoare de către autoritățile slovene, pentru neplata unei amenzi.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4