Nu suntem în stare să avem grijă de Ceasul Floral pe care îl avem în centrul orașului, la Bega, dar un ales local a venit cu ideea să se amenajeze încă un ceas al florilor în Timișoara, unul cum nu s-a mai văzut în România. Consilierul Simion Moșiu propune amenajarea unui ceas vegetal special, în care ora să fie indicată în funcție de cum înfloresc diferite specii de flori.
Ideea îi aparţine consilierului local Simion Moşiu, care propune ca Primăria Timişoara să planteze trandafiri pe un teren situat în apropierea oraşului, să facă dulceaţă şi sirop, iar borcanele şi sticlele să fie branduite cu sigla oraşului. Totul, pentru a duce mai departe tradiţia Timişoarei de oraş al rozelor.
Nici nu s-au încheiat bine alegerile că se negociază noi majorităţi şi se pregătesc schimbări la vârful Primăriei Timişoara şi la Consiliul Judeţean Timiş. În interiorul noului PNL au apărut deja neînţelegeri, după ce PDL l-a nominalizat pe consilierul Simion Moșiu ca înlocuitor pentru viceprimarul PSD Traian Stoia. Copreședintele PNL Timiş Nicolae Robu spune că nu a fost consultat: „Nu am nimic cu persoana Moşiu, este un om serios - nu ştiu dacă este omul Cristeştilor pe fond -, dar nu îmi place să se forţeze primirea cuiva, indiferent cine ar fi el, în echipa mea!”, a avertizat Robu.
Consilierii locali PDL sunt revoltaţi de iniţiativa primarului Nicolae Robu de a interzice mansardarea blocurilor din Timişoara. Democrat-liberalii susţin că argumentul forte al primarului – că mansardele nu sunt frumoase – e unul relativ şi nu poate sta la baza unei hotărâri cu un impact atât de mare asupra Timişoarei.
Consilierul local PDL Simion Moşiu nu e mulţumit de felul cum este pusă în valoare ecluza care a fost descoperită pe terenul unde la ora actuală se construiesc clădiri de birouri, în zona Pieţei 700. Acesta propune un schimb de terenuri, prin care investitorul să primească un alt pământ, unde să poată construi clădirea de birouri, iar acolo să fie pus în valoare întregul ansamblu istoric descoperit în timpul construcţiilor.
Eveniment
Un incident violent a fost sesizat polițiștilor în seara de 12 septembrie, după ce o femeie a observat, din apartamentul său, o altercație între un bărbat și o femeie, într-un apartament din blocul învecinat.
Turism
De la berăriile bavareze și berile cehești până la pub-urile irlandeze și fabricile artizanale din Belgia, Europa are destinații în care berea este mai mult decât o simplă băutură.
Horoscop
Toamna aceasta ne aduce energii de introspecție, tot ce am crezut încheiat se poate întoarce pentru o ultimă revizuire. Planeta Uranus în 10 septembrie începe mișcarea retrogradă în semnul Gemeni și se alătură celorlalte trei planete transpersonale aflate în retrogradare, Pluto în Vărsător, Neptun și Saturn în Berbec. Sunt patru forțe majore care ne invită, fiecare în felul ei să încetinim ritmul exterior și să privim mai atent la ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.
Azi în Timișoara
Duminică, 13 septembrie, puteți merge la diverse târguri, concerte, proiecții de film sau la expoziții în oraș.
Eveniment
O fotografie distribuită online, prezentată ca fiind dovada unei acțiuni de monitorizare a traficului rutier în Timiș, a fost infirmată sâmbătă seara de polițiști. IPJ Timiș transmite că imaginea nu are legătură cu activitatea polițiștilor rutieri timișeni și îi îndeamnă pe cetățeni să verifice informațiile înainte de a le distribui.
1
România
Din 15 septembrie, intră în vigoare noile reguli de repartizare a dosarelor în instanțe. CSM introduce limite de lucru pentru magistrați, iar dosarele care depășesc capacitatea zilnică vor ajunge pe o listă de așteptare. Cauzele urgente vor avea prioritate. Măsura vine în contextul unui deficit de peste 850 de judecători și al unui volum foarte mare de dosare.
2
România
O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din Botoșenița Mare, județul Suceava, după ce a traversat spațiile aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova. Impactul a provocat un incendiu de mici dimensiuni și a format o cavitate de aproximativ un metru. Nu au fost înregistrate victime, iar autoritățile au izolat zona pentru verificări.
Ştiri din Timiș
Schimbul de replici dintre Alfred Simonis și Dominic Fritz continuă. La scurt timp după ce primarul Timișoarei a afirmat că miza demersului parlamentar este îndepărtarea sa din funcție, președintele Consiliului Județean Timiș îl acuză că încearcă să mute atenția de la problemele sale juridice către o dispută politică și îi cere public explicații în legătură cu situația de conflict de interese.
6