Ştiri din Timiș
Mihai Enășescu a început fotbalul pe la 6 ani și jumătate, iar jumătate de an mai târziu și-a găsit și postul pe care să joace: în poartă. A continuat munca, iar la 19 ani, chiar înainte de a termina liceul, a ajuns să apere la Politehnica Timișoara. A avut un rol important în sezonul 2025-2026, cel în care Poli a reușit o promovare în Liga a II-a, iar acum ne-a povestit puțin despre parcursul său.
Utile
Vineri, 5 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la spectacole și mai multe expoziții.
Turism
Dacă sunteți în căutarea unei escapade de weekend aproape de Timișoara, Castelul Corvinilor din Hunedoara găzduiește, în perioada 5–6 iunie, cea de-a XI-a ediție a Târgului Castelelor. Este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate patrimoniului istoric și turistic din România.
Ştiri din Timiș
Absolvenții de gimnaziu din Timișoara au la dispoziție peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice pentru anul școlar 2026-2027, dintre care peste 460 în sistem dual, cu practică în companii, bursă și perspective de angajare după absolvire.
1