tion.ro Web analytics

Peste 100 de spălătorii, service-uri şi vopsitorii auto din Timişoara au fost controlate de poliţiştii locali de la începutul anului. Zeci de societăţi comerciale s-au ales cu sancţiuni pentru că funcţionau fără respectarea normelor legale sau au fost somate să intre în legalitate, în caz contrar riscând sancţiuni de zeci de mii de lei.
În lipsă de bani, românul uită să mai treacă la timp pe la atelierele de service auto. Preferă să se chinuie cu propriile mâini să-şi înlocuiască piesa defectă în speranţa că va mai economisi un leu din buzunarul în care şi aşa bate vântul. Mulţi spun că efortul merită. Problema e la maşinile noi, acolo unde electronica domină mecanica în proporţie tot mai mare în funcţionarea motorului.
Comisia Europeană a decis modificarea legislaţiei din ţările membre ale UE în domeniul comercializării de autoturisme noi. Scopul? Uniformizarea preţurilor între ţările membre pentru stimularea concurenţei în domeniu. Iar rezultatele se văd. În acest moment timişorenii care vor să achiziţioneze un automobil nou din oraşul de pe Bega o pot face la (aproape) acelaşi preţ cu cel practicat la dealerii din ţările est-europene.

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente a organizat, marţi dimineaţa , la Timişoara, un miting, pentru a protesta împotriva „practicilor firmelor de asigurări şi a  Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care ar trebui să fie arbitrul pieţei de asigurări şi care închide ochii la metodele asiguratorilor, care amână plata despăgubirilor şi îi silesc să execute reparaţiile cu piese vechi”, spun organizatorii acţiunii.

Sunt obligaţi să ne repare maşinile cu piese proaste, dar ieftine, pentru ca apoi să-şi obţină banii doar prin tribunale. Asta le reproşează firmelor de asigurări societăţile de service auto din toată ţara, care vor protesta, marţi, la Timişoara, denunţând lipsa de reacţie a autorităţilor faţă de practicile abuzive ale asiguratorilor, spun iniţiatorii acţiunii.

Ştiri din Timiș

Timișoara găzduiește Marșul pentru Viață. Mesaj pentru politici pro-familie și natalitate
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.

Ştiri din Timiș

„Un an atipic și dificil, dar cu rezultate foarte bune". Curtea de Apel Timișoara, în topul instanțelor din țară
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.

Sănătate

Schimbări la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Program temporar redus pentru o nouă platformă informatică
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.

Mapamond

Iranul promite că nu va mai ataca vecinii: „Răspundem doar dacă suntem loviți primii”
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump. 3

Ştiri din Timiș

Serviciile pentru persoanele cu dizabilități, mutate într-un sediu modern din centrul Timișoarei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.

Lugoj

Curățenia de primăvară începe la Lugoj. Program pentru colectarea deșeurilor vegetale pe domeniul public
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 martie
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 martie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici