În perioada 14 - 21 aprilie 2010, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat mai multe hypermarket-uri cunoscute din toată ţara, legat de informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor în ceea ce priveşte comercializarea înlocuitorilor de produse alimentare
de origine animală la standurile special amenajate, conform unui comunicat remis de ANPC. Vezi lista şi amenzile marilor lanţuri de magazine din Romania.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, dă asigurări că toată carnea care se află pe piaţa românească, însoţită de facturi, este bună de consum. Carnea de pui cu urme de şoareci a fost retrasă de la vânzare.
Sărbătorile de Crăciun şi de Revelion schimbă programul la marile magazine din Timişoara. Majoritatea au program extins în zilele dinaintea Crăciunului sunt închise în prima zi după, iar în preajma anului nou sunt deschise pe 31 decembrie şi închise pe 1 ianuarie. Majoritatea îşi reiau activitatea pe data de 2 ianuarie. Vedeţi programul principalelor locaţii de shopping din Timişoara.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a controlat joi, 3 februarie, mai multe supermarket-uri şi hypermarket-uri din Capitală şi a aplicat amenzi de peste 190.000 de lei, conform unui comunicat ANPC, remis către Antena3.ro.
Un conflict izbucnit în urma unei tranzacții eșuate cu baloți de lucernă s-a transformat, marți după-amiază, într-o încăierare în toată regula, la ieșirea din localitatea Criciova. Cinci persoane au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, iar trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
În urma unor acțiuni de control desfășurate marți, 20 ianuarie, de către comisarii de la Protecția Consumatorilor la restaurantele din Shopping City și Iulius Town, au fost aplicate sancțiuni consistente pentru neregulile grave descoperite.
Uniunea Sârbilor din România organizează și în acest an un eveniment dedicat tradiționalei sărbători închinate Sfântului Sava, întemeietorul Bisericii și statalității sârbe și ocrotitorul școlilor sârbești din întreaga lume.
Poliția anchetează un caz grav între adolescenți, după ce o fată minoră ar fi avut un contact sexual fără consimțământ.
3
Primăria Timișoara propune noi regulamente pentru bazele sportive preluate de SCM, care stabilesc reguli clare de utilizare, acces și programare. Se anunță rezervări online, priorități pentru comunitate și, în unele cazuri, acces gratuit pentru timișoreni.
Președintele AUR, George Simion, a fost premiat în Statele Unite de organizația conservatoare Republicans for National Renewal, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Trump Kennedy Art Center, pentru activitatea sa politică. Distincția reflectă aprecierea acordată de partea americană implicării sale și rolului Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, considerat „un actor pro-transatlantic".
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat miercuri Iranul că va reacționa cu o forță „masivă” în eventualitatea unei tentative de asasinat împotriva sa, informează agenția DPA, citată de Agerpres.
Lucrările pe sectorul lipsă al autostrăzii A1 Margina – Holdea au ajuns la un stadiu de execuție de 52%, anunță DRDP Timișoara. Intervențiile se concentrează pe realizarea tunelurilor, unde se lucrează simultan în subteran și prin metoda cut & cover, cu peste 550 de muncitori mobilizați pe șantier.