tion.ro Web analytics

Căușe cioplite dintr-un lemn noduros și frumos de meșterul Alexandru Perța Cuza, străchini dintr-un boț de lut oltenesc sau de Korunt, numai bune de pus în ele slănina groscioară, urda-n coajă și bulzurile aduse de Gicu Benga din Brașov, horincă de pere și papuci de lână, să țină cald toată iarna, de la moroșanul Vasile Borodi, icoane, costume populare, păpuși, cergi, pastramă, turtă dulce. O lume neaoșă, mustind de culoare, arome și farmec, se lasă redescoperită și gustată în acest sfârșit de săptămână la Muzeul Satului Bănățean.
Alexandru Perța Cuza este, indiscutabil, o vedetă printre meșterii populari din România. Cioplește lemnul de peste 50 de ani și din mâinile lui ies minuni. Născut la Târgu Lăpuș, meșterul are aproape 70 de ani, dar arată cu cel puțin 10 ani mai tânăr. Susține că seva lemnului și alergătura pe la târguri îl țin ”verde”. Meșterul, însurat cu o strănepoată a domnitorului Al.I.Cuza, a ridicat peste 2.500 de troițe în România, în ultimii 20 de ani. El este unul dintre cei peste 50 de meșteri populari care vor participa în acest sfârșit de săptămână la Târgul Meșterilor Populari, la Timișoara.

Capitală Culturală

Spectacol grandios de Noaptea Muzeelor în curtea Muzeului Banatului. Expozițiile, închise din cauza grevei angajaților
Chiar dacă angajații Muzeului Național al Banatului nu sunt de acord cu organizarea Nopții Muzeelor, în semn de protest față de stagnarea salariilor, evenimentul va avea totuși loc.

Ştiri din Timiș

„Curățenie până la bordură”. Ce străzi se spală zilele acestea prin Timișoara
Primăria Timișoara anunță continuarea programului „Curățenie până la bordură” și în luna mai. Astfel, graficele primăriei includ zeci de străzi din mai toate zonele orașului.

Ştiri din Timiș

Regiunea Gastronomică Europeană Banat, motiv de dispută electorală. Administrația județeană, acuzată de dezinteres
La câteva zile după ce Consiliul Județean Timiș a anunțat că vrea să obțină pentru Banat titlul de regiune gastronomică în 2028, Corina Macri, în numele HORETIM, patronatul de hoteluri și restaurante, a reacționat dur. 1

Ştiri din Timiș

O elevă din Timișoara, la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului. „Mă inspiră copiii pe care i-am cunoscut”
Antonia Ioana Balcu, elevă la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, este unul din cei patru elevi români care vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului, care va avea loc în Beijing la începutul lunii august 2024. Tânăra a primit vestea după ce a obținut un scor mare la faza națională a concursului.

Eveniment

Un bărbat care mergea pe marginea drumului, acroșat de autoutilitară, în Calea Buziașului din Timișoara
Un bărbat de 58 de ani a fost rănit și a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o autoutilitară, în Calea Buziașului din Timișoara.

Cinema

Marți începe Festivalul de Film de la Cannes. România e prezentă cu „Trei kilometri până la capătul lumii” și „Nasty”
Între zilele de 14 şi 25 mai 2024 are loc ediția cu numărul 77 a Festivalului de Film de la Cannes. Juriul competiției principale este prezidat de regizoarea şi actriţa americană Greta Gerwig, iar ceremoniile de deschidere şi de închidere vor fi găzduite de actriţa franceză Camille Cottin, scie Agerpres.

Capitală Culturală

FOTO. Tramvaiul Platformă a revenit în Piața Unirii. Clarinet Camerata of Romania va susține un concert pe el
Clarinet Camerata of Romania va susține un concert miercuri, 15 mai, într-un loc inedit. Este vorba despre Tramvaiul Platformă din Piața Unirii.

România

Serviciile poștale, detergenții și produsele de îngrijire medicală au ținut sus inflația, în luna aprilie
Inflația a coborât în aprilie sub 6%, fiind alimentată de scumpiri la serviciile poștale (de 26%), detergenți (peste 35%) și medicamente(24%), arată datele transmise marți de INS, potrivit Hotnews.ro.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici