CARIERE DE POVESTE. Să scrii, să recitești, să rupi sau să mâzgălești foi, să începi iar… este un proces care poate nu mai seamănă cu meseriile din secolul prezent, însă scriitorii există încă, printre noi, cei care ne găsim de multe ori refugiul în cărți. Cum este lumea unui scriitor aflăm de la Daniel Dăian...
Norman Manea, cel mai tradus autor de limbă română, se va afla în Romania în perioada 30 aprilie-18 mai 2014, pentru mai multe întâlniri cu cititorii, cu prilejul lansării celei de-a doua ediții a volumului Plicuri și portrete, anunță Editura Polirom. Celebrul scriitor va veni, cu acest prilej și la Timișoara, pentru a-și întâlni cititorii
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
2
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
3