Dacă aveţi de efectuat şcoala de şoferi, de efectuat cursuri de pregătire în domeniul transporturilor, pe piaţa timişoreană şi cea lugojeană, puteţi apela la o firmă cunoscută şi apreciată de ani buni. De asemenea, dacă aveţi nevoie de un taxi, puteţi apela la compania Tudo.
Percheziții în această dimineață, la Timișoara. Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au descins la sediul unei clinici private a cărei conducere este acuzată de fraudă. Cei doi, patronul și administratorul, spun oamenii legii, au decontat servicii medicale fictive în valoare de sute de mii de euro.
O femeie în vârstă de 50 de ani a decedat, joi, după ce i s-a făcut rău la volan chiar în timp ce susţinea proba practică a examenului pentru permis la Timişoara.
Accident rutier grav pe ruta Hitiaş - Buziaş, in judetul Timis. O maşină de şcoală a intrat frontal, joi, într-un alt autoturism, mai multe persoane fiind rănite în urma impactului. Potrivit poliţiştilor, la volan era elevul şi în dreapta instructorul.
SNIAR ameninţă cu declanşarea grevei şi
organizarea unui marş în Bucureşti,
dacă nu va obţine în contencios
administrativ anularea dispoziţiiei ARR care
obligă şcolile auto să nu mai colaboreze cu
instructori auto autorizaţi independenţi, a
declarat, marţi, liderul sindical, Cornel Lipă.
organizarea unui marş în Bucureşti,
dacă nu va obţine în contencios
administrativ anularea dispoziţiiei ARR care
obligă şcolile auto să nu mai colaboreze cu
instructori auto autorizaţi independenţi, a
declarat, marţi, liderul sindical, Cornel Lipă.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.