Sâmbătă noaptea, la Setup Venue a avut loc prima petrecere din conceptul Nu:Step, care îşi propune să aducă în prim plan o serie de tineri DJ şi producători locali care activează în diversele „felii“ ale muzicii electronice.
„Noche Bach este spectacolul care mă reprezintă cel mai mult pe mine ca investigator. Oamenii spun că văd în el de fiecare dată altceva”, a afirmat coregraful de celebritate mondială Gigi Căciuleanu despre spectacolul care îl aduce pentru prima dată la Timsoara. Evenimentul are loc în această seară de duminică, de la ora 19, pe scena Teatrului Naţional Timisoara, în cadrul primei „Întâlniri JTI” din oraşul de pe Bega, cuprinsă în programul Festivalului George Enescu.
Cel putin patru persoane au murit si alte 24 au fost ranite in SUA, dupa ce o scena pe care urma sa aiba loc un concert s-a prabusit peste public in statul Indiana.
Pe plaja Monte Carlo de la Şag a început vineri noaptea cea de-a opta ediţie a festivalului House Parade. Petrecăreţii au parte de nu mai puţin de şapte scene. Evenimentul adună în apropierea Timişoarei, timp de trei zile, numeroşi DJ care abordează diferite stiluri incluse în muzica electronică.
Spectacolul Teatrului German de Stat din Timişoara cu piesa „Mountainbikerii” de Volker Schmidt, în regia lui Radu-Alexandru Nica, a fost inclus în selecţia oficială a Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie 2011 la Bucureşti. Piesa a fost montată în premieră pe ţară la Teatrul German din Timişoara, la începutul acestui an.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17:00–22:00, 23:00–05:00 și 04:00–08:00.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
3