Una din promisiunile electorale ale primarului Nicolae Robu în campanie din 2012 a fost scăparea Timișoarei de gropile din asfalt. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat în cei aproape șase ani de administrație liberală. Așa se face că timișorenii continuă să găsească modalități inedite de avertizare a șoferilor asupra pericolelor din asfalt.
Slabe şanse ca timişorenii să poată testa luna aceasta noile tramvaie reabilitate, după cum estimau autorităţile locale, deşi a trecut mai bine de jumătate de an de când vagoanele din parcul RATT au fost trimise firmelor care se ocupă de modernizare, la Arad şi Paşcani. Primarul Nicolae Robu este în schimb încântat că a văzut un scaun din cele care vor fi montate în vehicule: i-a fost adus la Timişoara să-l vadă, iar concluzia edilului este că... „arată superb”!
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) s-au văzut nevoiţi să scoată din circulaţie, joi dimineaţa, un tramvai de pe linia 9, după ce doi tineri au dat foc unui scaun din mijlocul de transport în comun. Vagonul s-a umplut de fum şi au intervenit ceilalţi călători...
A folosi laxative, înseamnă a neglija o situație în urma căreia sănătatea are de suferit, în timp. Nu putem să neglijăm acest aspect atât de important, de el legându-se alte multe procese fiziologice, fiind un semnal de disfuncționalitate și nu numai atât. Ceva nu este bine în modul în care ne hrănim, în felul în care ne hidratăm, ceva nu funcționează în parametrii normali, la asta ar fi bine să ne gândim înainte să devenim sclavii unor pastile laxative!
Violenţa în şcoli, deşi se încearcă atât de mult să fie combătută, tot apare, zi de zi. Luni, la Liceul Dositei Obradovici din Timişoara, un băiat şi o fată s-au luat la bătaie într-o pauză. Eleva a ajuns la spital după ce a fost lovită cu un scaun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Hipoacuzia sau pierderea auzului este o problemă de sănătate publică tot mai des întâlnită la nivel mondial, afectând peste jumătate de miliard de persoane și având un impact semnificativ asupra calității vieții și a capacității de comunicare a indivizilor afectați.
Capitală Culturală
Se caută 12 artiști pentru hubul de creație muzicală din satul timișean Buzad.
Utile
Sâmbătă mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 11 mai, continuă Harababura Vinyl Fair la Bastionul Theresia, iar în Piața Unirii are loc Parada Florilor.
Ştiri din Timiș
În noiembrie anul trecut, un fenomen rar s-a putut vedea pe cer în România, dar și din Ungaria, unde s-a putut observa aurora boreală de un roșu aprins. Cel mai bine s-a văzut din Timiș. Fenomenul se repetă acum.
6
Ştiri din Timiș
În acest final de săptămână, în Iulius Town, sunt așteptați iubitorii de satiră, care vor descoperi o expoziție cu peste 300 de caricaturi realizate de artiști români. Timișorenii care vin în Iulius Mall pot beneficia și de o spirometrie gratuită, iar cei care s-au înscris la Timotion au timp până sâmbătă să își ridice kit-urile din zona Cinema City. Iar copiii vor afla povestea „Celor trei purceluși” în cadrul Teatrului de Păpuși.