Una din promisiunile electorale ale primarului Nicolae Robu în campanie din 2012 a fost scăparea Timișoarei de gropile din asfalt. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat în cei aproape șase ani de administrație liberală. Așa se face că timișorenii continuă să găsească modalități inedite de avertizare a șoferilor asupra pericolelor din asfalt.
Slabe şanse ca timişorenii să poată testa luna aceasta noile tramvaie reabilitate, după cum estimau autorităţile locale, deşi a trecut mai bine de jumătate de an de când vagoanele din parcul RATT au fost trimise firmelor care se ocupă de modernizare, la Arad şi Paşcani. Primarul Nicolae Robu este în schimb încântat că a văzut un scaun din cele care vor fi montate în vehicule: i-a fost adus la Timişoara să-l vadă, iar concluzia edilului este că... „arată superb”!
Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) s-au văzut nevoiţi să scoată din circulaţie, joi dimineaţa, un tramvai de pe linia 9, după ce doi tineri au dat foc unui scaun din mijlocul de transport în comun. Vagonul s-a umplut de fum şi au intervenit ceilalţi călători...
A folosi laxative, înseamnă a neglija o situație în urma căreia sănătatea are de suferit, în timp. Nu putem să neglijăm acest aspect atât de important, de el legându-se alte multe procese fiziologice, fiind un semnal de disfuncționalitate și nu numai atât. Ceva nu este bine în modul în care ne hrănim, în felul în care ne hidratăm, ceva nu funcționează în parametrii normali, la asta ar fi bine să ne gândim înainte să devenim sclavii unor pastile laxative!

Ştiri din Timiș

Liderul CJT, Alfred Simonis, a acceptat proiectele lui Ruben Lațcău pentru trafic
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, alături de alți reprezentanți ai administrației județene, s-a întâlnit joi, 29 octombrie, cu viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, și cu viceprimarul Paula Romocean, pentru a discuta despre proiectele de infrastructură din zona orașului. Printre propuneri se numără o nouă legătură rutieră cu pasaj suprateran peste Centura de Sud, în apropierea Drumului Boilor, prelungirea Bulevardului Sudului spre Giroc și găsirea unei soluții pentru parcarea de lângă Spitalul Județean.

Ştiri din Timiș

Încă 10 blocuri din Timișoara se reabilitează pe fonduri europene. A fost semnat primul contract
Primăria Timișoara începe o nouă rundă de reabilitare energetică a blocurilor, cu bani europeni. Zece blocuri, cu peste 800 de apartamente, vor fi renovate prin Programul Regional Vest 2021-2027, iar pentru primul dintre ele, din zona Dacia, a fost deja semnat contractul de finanțare.

Ştiri din Timiș

Colterm ar putea rămâne fără căldură în ianuarie sau februarie, dacă Guvernul nu intervine
Colterm se confruntă cu riscuri privind asigurarea gazului necesar producerii energiei termice, iar administratorul special al societății, Cristian Alexandru Amza, avertizează că, în lipsa unei intervenții a Guvernului, sistemele de termoficare din România ar putea ajunge să își oprească activitatea în ianuarie sau februarie. Avertismentul a fost făcut, joi, în ședința Colegiului Prefectural, desfășurată la Primăria Timișoara. Deocamdată, furnizarea căldurii este asigurată în oraș, cu excepția zonei Traian, unde sunt în desfășurare lucrări de reamenajare. 1

Mapamond

Ancheta privind moartea actriței Hayden Panettiere, încheiată. Poliția a stabilit că supradoza a fost accidentală
Ancheta privind moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost încheiată, după ce autoritățile din Greenville, Carolina de Sud, au stabilit că decesul acesteia a fost accidental. Vedeta, cunoscută pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, a murit la vârsta de 36 de ani, în urma efectelor toxice ale unui amestec de substanțe, inclusiv fentanil, potrivit concluziilor medico-legale.

Ştiri din Timiș

Fosta președintă a Georgiei, Salomé Zourabichvili, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) îi va acorda miercuri, 4 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa „In nomine libertatis” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili. Ceremonia va avea loc de la ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea”, și va fi urmată de o discuție despre provocările cu care se confruntă democrațiile și apărarea valorilor europene.

Mapamond

Roverul Perseverance al NASA a detectat cele mai mici particule de praf observate până acum pe Marte
Roverul Perseverance al NASA a identificat pe Marte particule de praf ultrafine, cu dimensiuni de aproximativ 100 de nanometri, de circa 500 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman. Descoperirea îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine riscurile pe care praful marțian le-ar putea reprezenta pentru viitorii astronauți, relatează Agerpres, citând Reuters.

România

Mii de români au transmis felicitări la o postare AI cu Călin Georgescu și un presupus fiu care ar fi câștigat Balonul de Aur
O imagine și un videoclip generate cu inteligența artificială, în care Călin Georgescu apare alături de un presupus fiu care ar fi câștigat Balonul de Aur, au devenit virale pe TikTok. Numeroși utilizatori au crezut povestea și au publicat mesaje de felicitare. 2

Ştiri din Timiș

Fii solidar! Donează sânge. Dăruiește viață
În baza inițiativei implementate începând cu luna aprilie 2022, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara (TIMPARK) oferă posibilitatea obținerii unui abonament gratuit, de tip COMBINAT, valabil pentru o perioadă de o lună, destinat staționării autovehiculelor în zonele tarifare roșie, galbenă și albastră, persoanelor care donează sânge.