Primele imagini surprinse de camere de supraveghere montate pe străzile din Deta au fost date publicităţii. Aparatura video a imortalizat momentul în care a început scandalul în oraşul timişean, dar şi cel în care la faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie şi o ambulanţă.
Declaraţii surpriză în cadrul şedinţei de judecată în urma căreia au fost arestaţi preventiv toţi cei patru tineri din Deta implicaţi în scandalul de weekendul trecut. Ei au susţinut în faţa magistraţilor că au plecat la spital imediat după altercaţie pentru că Bogdan Daniel-Roman era rănit şi avea nevoie de îngrijiri medicale. Mai mult, avocatul celor patru inculpaţi spune că este posibil ca Bogdan Roman să nu ştie că este căutat.
Zeci de persoane s-au adunat luni in centrul oraşului Deta. Prietenii şi rudele celor agresaţi de fiii primarului Petru Roman, pe de-o parte, şi susţinătorii primarului, pe de altă parte. Aceştia s-au luat la ceartă şi au fost la un pas de bătaie.
Toate persoanele implicate în scandalul de la Deta, atât din grupul agresorilor, cât şi din cel al victimelor, sunt cunoştinţe mai vechi ale poliţiştilor, ele având de-a lungul anilor probleme cu legea, fiind cercetate penal pentru contrabandă de ţigări, distrugere, loviri şi alte violenţe, abuz de încredere şi primind mai multe sancţiuni contravenţionale pentru scandaluri provocate în oraşul condus de Petru Roman.
Chestorul Liviu Popa, șeful Poliției Române, a venit în control în județul Timiș după scandalul izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute la Deta. Ministrul de Interne, Traian Igaș, a cerut o anchetă în acest caz. Popa s-a oprit la sediul IPJ Timiș, după care a plecat la Deta pentru verificări.
România
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Primul an din viața unui copil este, pentru orice părinte, o lecție accelerată despre priorități.
Eveniment
Polițiștii au descins în patru județe din țară și în Austria, într-un dosar care vizează o grupare suspectată că fura și vindea artefacte arheologice. În urma celor 23 de percheziții, anchetatorii au ridicat 177 de monede, obiecte care ar putea fi de origine dacică, 10 detectoare de metale și alte bunuri. 12 persoane sunt cercetate în acest caz, iar patru dintre ele au fost plasate sub control judiciar.
1