În doar câteva minute, o vijelie puternică a facut ravagii, duminică seară, în localitatea Saravale din Timiş. Mai multe acoperişuri au fost afectate şi zeci de copaci şi cabluri electrice au fost doborâte la pământ. Un bărbat a făcut infarct, iar membrii secţiei de votare din localitate au fost nevoiţi să lucreze câteva minute la lumina lumânării. Furtuna Saravale
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a reuşit să-i împace pe aleşii din localitatea Saravale. La aproape un an de la alegeri, situaţia din comuna timişeană pare a se îndrepta către un final fericit, un număr de nouă consilieri fiind validaţi în acest moment.
Situaţia primăriei de la Saravale rămâne în continuare nelămurită. „Sunt probleme la consiliul local, nu se ştie câţi consilieri locali sunt acolo, cine e viceprimar, cine semnează hotărârile de consiliu”, ne-a declarat prefectul de Timiş, Mircea Băcală.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 iulie 2026, în Timișoara?
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.

Cinema

„RoboCop” revine într-un nou serial. S-a dat undă verde proiectului
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.

Capitală Culturală

Gala Kamo: 35 de ani blues și jazz de Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.

Eveniment

Șofer de TIR, găsit mort în cabină după ce a ieșit cu autotrenul de pe DN 6, în Timiș
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra. 1

Ştiri din Timiș

Noi restricții de trafic în Timișoara. Se închide circulația pe bulevardul Revoluției 1989 pentru reasfaltare
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.

Ştiri din Timiș

Trei zile de muzică sub cerul liber la Gărâna Folk. Taxi, Bosquito, Mircea Baniciu și Ducu Bertzi, printre artiștii care urcă pe scenă
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.

Ştiri din Timiș

Admitere 2026 la UVT: criminalistica și psihologia, cele mai căutate. Până la opt candidați pe un loc
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.

Ştiri din Timiș

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici