O parte din vechea fortificație austriacă și din Palanca Mare, ”cartierul extravilan” al Timișoarei din secolele XV-XVIII, sunt în pericol de a fi definitiv distruse, căci în perimetrul sitului a început construirea Institutului de Cercetări Avansate de Mediu, iar lucrarea a primit deja avizul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu. La sesizarea arheologilor Muzeului Banatului, lucrările la fundații au fost temporar sistate. Soarta vestigiilor va fi decisă joi, într-o sedință a echipei de proiect a UVT.
Strada Cloșca este în reabilitare. Intersecţia Michelangelo va fi un şantier în următorii doi ani. Iar în această vară sunt preconizate să înceapă şi lucrările de reamenajare a cartierului Cetate şi transformarea străzilor din această zonă în artere pietonale. Ce se întâmplă, însă, cu şoferii? Primarul Nicolae Robu oferă câteva răspunsuri.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au pus joi piatra de temelie pentru reabilitarea centrului istoric al oraşului. Demersul s-a făcut în campanie, dar licitaţiile nu sunt încă gata, lucrările urmând să înceapă peste câteva luni, pe sfârşit de vară sau chiar în toamnă. Proiectul va începe cu Piaţa Libertăţii, Piaţa Sfântul Gheorghe şi încă trei străzi. Ne aşteaptă doi ani de şantier.
Angajaţii societăţii de salubrizare stropesc străzile de praf în timp ce de pe şantiere maşinile ies cu roţile încărcate de noroi şi murdăresc drumurile la Timişoara. O societate din Arad a fost amendată de poliţiştii locali cu 1.500 de lei pentru că nu a asigurat o rampă de spălare sau curăţare a roţilor autovehiculelor pe un şantier din oraşul de pe Bega.
Universitatea de Vest a inaugurat joi şantierul pe care urmează să se construiască viitorul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu(ICAM), care va fi amplasat în perimetrul campusului Oituz din Timişoara.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.