Un bărbat care lucra pe şantierul din zona Michelangelo - Piața Leonardo da Vinci din Timișoara a fost găsit fără suflare, luni, într-o baracă folosită de muncitori.
Dacă atunci când au început lucrările de reamenajare a intersecţiei din Piaţa Bălcescu atât reprezentanţii Primăriei Timişoara, cât şi constructorul dădeau asigurări că vor face tot posibilul pentru a termina cu şantierul până la începerea anului şcolar - adică în mai puţin de două luni, chiar dacă termenul contractual este de patru luni - acum primarul Nicolae Robu spune că lucrarea va fi finalizată până la sfârşitul lui septembrie. Edilul afirmă că nu poate garanta redeschiderea completă a circulaţiei până în 15 septembrie.
In toamna s-ar putea redeschide circulatia la Michelangelo, dar autoritatile spun ca nu e prioritar!
Circulaţia în zona Michelangelo ar putea fi redeschisă parţial în toamnă, în a doua jumătate a lunii septembrie, dar acest lucru nu este o prioritate, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara. Primarul Nicolae Robu susţine că lucrările de realizare a noului pasaj subteran din Piaţa Leonardo da Vinci şi de consolidare a Podului Michelangelo sunt în grafic, ba chiar că au mers mai bine decât era programat. În august ar putea intra în şantier şi Piaţa Bălcescu, unde se intenţionează amenajarea unui sens giratoriu.
Chiar dacă extinderea bulevardului Sudului, un nou drum de nici jumătate de kilometru, a durat câteva luni bune, trotuarele şi pistele pentru biciclişti care ar fi trebuit să fie realizate acolo potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara nu sunt nici acum gata. Mai mult, muncitorii au dispărut de pe şantier, lăsând în urmă... mormane de pământ. Vedeţi în continuare explicaţia autorităţilor.
Acuzată că nu se preocupă de păstrarea unor vestigii istorice care au fost descoperite la realizarea fundaţiei pentru o nouă clădire pe care o ridică pe strada Oituz, fără a solicita realizarea descărcării arheologice, Universitatea de Vest Timişoara se apără şi spune că toate lucrările au fost efectuate cu respectarea legislaţiei şi a circuitului obligatoriu al documentelor.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.