Circulaţia în zona Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci va fi redeschisă parţial în cursul săptămânii viitoare, din estimările reprezentanţilor Primăriei Timişoara. S-a turnat deja stratul final de asfalt, a început trasarea marcajelor, au apărut semafoare şi s-a pus iarbă.
Reprezentanţii Aquatim anunţă începerea unor noi lucrări pe bani europeni la reţeaua de canalizare, pe străzile Atomului şi Versului din Timişoara. Pe Atomului va fi şantier două luni, iar pe Versului circulaţia va fi închisă pentru trei luni în prima etapă a lucrărilor. Va fi reabilitată reţeaua de canalizare.
Aflat încă în Asia, primarul Nicolae Robu nu a întârziat să dea replica preşedintelui PSD Timişoara, Sorin Grindeanu. După ce acesta din urmă a afirmat că noua majoritate în Consiliul Local Timişoara a fost creată pentru a debloca oraşul, primarul Timişoarei răspunde că îşi asumă blocarea oraşului prin pornirea proiectelor pe care fostul primar Gheorghe Ciuhandu şi viceprimarul Sorin Grindeanu nu au reuşit să le pună în practică.
A doua zi după ce a fost restricţionat traficul pe Calea Buziaşului din Timişoara, din cauza lucrărilor la reţeaua de canalizare, fără ca autorităţile locale să anunţe ceva, spre surprinderea şoferilor, reprezentanţii Aquatim au prezentat cele mai importante şantiere pe care le au deschise în oraş, cu toate restricţiile de circulaţie aferente.
Un nou şantier în Timişoara, alte restricţii, noi blocaje în trafic... Şoferii care au ajuns luni, la primele ore ale dimineţii, pe Calea Buziaşului au putut constata că în zona intersecţiei cu strada Matei Millo circulaţia este gâtuită, se merge pe două benzi din patru, câte una pe sens. Oficialii Primăriei Timişoara nu s-au gândit să anunţe noile restricţii de circulaţie...
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1